Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Lucrările la rețeaua de apă în Iclod și Pănade au fost finalizate, dar proiectul de canalizare e cu probleme. Ce declară primarul comunei Sâncel, Ioan Frățilă

Publicat

Mai multe lucrări importante din comuna Sâncel sunt în desfăşurare, iar unele s-au finalizat. Potrivit primarului Ilie Frățilă, localitățile Iclod și Pănade au rețea de apă, iar pe mai multe străzi urmează să fie terminate lucrările la trotuare, șanțuri betonate și podețe. Primarul a amintit şi că nu a reuşit să finalizeze proiectul pentru canalizare, pe care l-a depus de şase ori, dar „de fiecare dată eram la limita finanțării”.

Lucrările de racordare la rețeaua de apă în localitățile Iclod și Pănade din comuna Sâncel au fost finalizate în proporție de 100%. Proiectul a fost finanțat cu ajutorul guvernului și a costat 13,5 miliarde lei, potrivit primarului.

Acesta susţine că sunt începute, pe trei străzi din comună, şi lucrările la trotuare șanțuri betonate și podețe: „Sperăm ca executantul să finalizeze această lucrare până în data de 2 septembrie, când se va încheia contractul. Valoarea proiectului este de 7,2 miliarde lei (vechi – n.r.).”

Un alt proiect care este în derulare în acest moment în comuna Sâncel este împădurirea cu stejar, gorun și alte foioase a 22 de hectare de teren, din care 12 se află în localitatea Sâncel și 10 în Pănade.

„În această perioadă, suntem la executarea terasărilor, urmând ca în luna octombrie să înceapă plantarea puieților”, spune primarul comunei.

În acest an se va face terasarea și plantarea puieților, urmând ca anul viitor să aibă loc replantarea acolo unde este cazul.

Potrivit acestuia, valoarea proiectului este de 6 miliarde lei vechi, din are 90% va fi finanțare de la guvern și 10% din bugetul local și se va derula pe o perioadă de 5 ani.

„Cea mai mare dezamăgire pe care o avem este nefinalizarea unui proiect major, cel de canalizare. Este un proiect pe care l-am depus de 6 ori, dar de fiecare dată eram la limita finanțării, în lista de priorități am fost excluși. Sperăm ca în viitorul apropiat acest proiect să se deruleze în comuna noastră”, a mai declarat Ioan Frățilă.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax