Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

FOTO-VIDEO: Copiii din Tabăra Şcolară Roica au aflat de la jandarmii din Alba detalii despre activitatea oamenilor legii

Publicat

YouTube video

Proiectul „În siguranţă, alături de jandarmi” continuă şi în perioada vacanţei şcolare, cu întâlniri între oamenii legii şi copiii care se află în tabere, în judeţul Alba. Până acum, astfel de acţiuni informative s-au desfăşurat la Cugir şi Aiud, iar miercuri a avut loc și la Roica.

Proiectul a demarat la începutul lunii mai, la iniţiativa Jandarmeriei Alba, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar al Judeţului Alba şi al autorităţilor locale.

În lunile august şi septembrie, alături de Instituţia Prefectului – Judeţul Alba şi de Direcţia Judeţeană Pentru Sport şi Tineret Alba, jandarmii vor continua activităţile informative, gazdele acestora fiind taberele şcolare organizate pe întreg cuprinsul judeţului. Întâlnirile vor avea ca scop atât informarea copiilor referitor la capacitatea Jandarmeriei Alba de a se constitui în permanent şi nediscriminatoriu garant al drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, cât şi conştientizarea acestora cu privire la rolul pe care instituţia îl îndeplineşte în asigurarea unui climat stabil de ordine şi linişte publică, în protejarea bunurilor şi valorilor publice şi private în judeţul Alba.

Prima întâlnire cu copiii a avut loc miercuri, 14 august, în Tabăra Şcolară Roica. Elevii şi personalul au fost informaţi în legătură cu rolul pe care îl îndeplineşte Jandarmeria Alba în societate, modul activ în care această instituţie se implică în viaţa de zi cu zi a cetăţenilor şi tipurile de misiuni pe care instituţia le îndeplineşte pentru siguranţa şi în folosul acestora.

YouTube video

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax