Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Toate proiectele de agricultură depuse pentru finanțare pe măsurile derulate de APDRP vor fi evaluate până în 31 octombrie

Publicat

Toate proiectele depuse de către fermieri și agricultori pentru finanțare în programul 2007-2013 vor fi evaluate până în 31 octombrie, a anunțat vineri directorul adjunct al Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Regională și Pescuit (APDRP), Nicolae Popa, prezent în conferință de presă la sediul PNL Alba.

Până în prezent, au fost înregistrate aproximativ 140.000 de proiecte pe măsurile derulate de APDRP (dezvoltarea fermelor familiale, instalarea tinerilor în mediul rural etc). Dintre acestea, mai puțin de jumătate, aproximativ 68.000, au fost declarate câștigătoare, în limita fondurilor disponibile, de 8,5 miliarde de euro.

Pe Măsura 121, pentru dezvoltarea și modernizarea plantațiilor agricole în ferme familiale, sesiunea de depunere a proiectelor este încă deschisă. Beneficiarii vor putea obține, pe lângă consultanță gratuită, credite de 75.000 de euro, prin intermediul Ministerului Agriculturii și al băncilor partenere, în condiții mai bune decât cele de pe piața bancară. Condițiile vor fi stabilite săptămâna viitoare, a mai anunțat Nicolae Popa.

Până acum, pe Măsura 121, au fost depuse 165 de proiecte. „Noi mizam pe mai mult dar probabil că mulți s-au gândit prea târziu. Am prelungit sesiunea până la 30 august și sperăm că în această perioadă numărul acestora să se dubleze și să ajungem la 500 de proiecte depuse pe această măsură. Din județul Alba au fost aproximativ 20 de solicitări pentru prelungirea sesiunii. În Alba, cele mai mari probleme sunt pe zona montană, măsura se adresează proiectelor agricole din zona montană”, a mai spus Popa.

În prezent, pe Măsurile 112, 121, 123, 131 și 312, s-a încheiat perioada de selecție finală a proiectelor, iar până la sfârșitul lunii august va fi publicat pe internet raportul final cu rezultatele și câștigătorii proiectelor (respectiv până la sfârșitul lunii septembrie, pentru Măsura 312).

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax