colegiul alexandru domsa alba iulia Încă un caz de posibilă intoxicaţie cu substanţe etnobotanice a ajuns în atenţia medicilor de la Ambulanţa şi spitalul din Alba Iulia. Un adolescent de 16 ani, elev la Colegiul Tehnic "Alexandru Domşa" din Alba Iulia, a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Publicitate

Din primele informaţii, apelul la 112 a fost transmis de la cabinetul medical şcolar. Copilul, M.P. (16 ani) a fost transportat la Spitalul Judeţean Alba, secţia UPU, unde i se va stabili un diagnostic.

Băiatul manifesta stare de somnolenţă, greaţă, vărsături, dar era conştient.

UPDATE: Potrivit unor surse din cadrul colegiului, elevului i s-ar fi făcut rău la ora de educaţie fizică. Acesta este din Vinţu de Jos. Adolescentul ar fi relatat personalului medical că nu a fumat vreo ţigară cu etnobotanice, ci ar fi băut un suc şi din această cauză i s-a făcut rău. Confirmarea posibilei intoxicaţii va fi făcută în urma rezultatelor analizelor medicale.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Cazurile de intoxicaţii cu etnobotanice s-au înmulţit în ultima perioadă în judeţul Alba. Reamintim că la începutul lunii aprilie, doi tineri din Cugir au ajuns la spitalul din Alba Iulia, după ce au consumat, în weekend, tigări cu etnobotanice. Este vorba despre un student în vârstă de 22 de ani şi de o elevă de liceu, de 17 ani. Cei doi au fost preluaţi de medicii de la UPU Alba Iulia, unde au fost consultaţi şi li s-au făcut analize.

Citeşte şi DISTRACŢIE „toxică” de sărbători: Doi tineri din Cugir au ajuns la spitalul din Alba Iulia, după ce au consumat etnobotanice

Tot în aprilie, alţi patru tineri, elevi de liceu din zona Alba Iulia, au ajuns în stare gravă la spital după ce au fumat ţigări cu etnobotanice.

Publicitate

Citiţi şi FOTO-VIDEO: Patru tineri din Alba Iulia, transportați de urgență la spital  după ce au consumat etnobotanice

În 2 martie, alţi trei tineri au ajuns la urgenţe, după ce au consumat substanţe etnobotanice, la un majorat. Şi aceştia au fumat ţigări cu substanţe halucinogene.

Citeşte şi De la bal la spital: Trei tineri din Alba Iulia au ajuns la Urgenţe, după ce au consumat etnobotanice la un majorat. Au fost transferaţi la Psihiatrie