Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

FOTO-VIDEO: Echipa din Cricău, marea câştigătoare a Festivalului Cetăţilor Dacice. Vezi ce probe au susţinut „gladiatorii”

Publicat

YouTube video

Cea de-a doua zi a Festivalului Cetăţilor Dacice, şi cea mai spectaculoasă, a oferit publicului un program încărcat cu istoria strămoşilor poporului nostru. Costume antice, arme străvechi, scene daco-romane de război, reprezentaţii teatrale, cascadorii şi lupte de gladiatori. Acestea au fost doar câteva dintre momentele care i-au ţinut aproape pe cele câteva sute de spectatori de pe „câmpul de luptă” de la intrarea în Cetatea de Baltă. După derularea numeroaselor probe ale întrecerilor dacice, câştigători au fost desemnaţi „dacii” din Cricău. Datorită victoriei lor, Festivalul Cetăţilor Dacice se va desfăşura în satul lor, în anul 2013. 

În cea de-a doua zi de festival, publicul s-a strâns pe câmpia de la intrare în sat dinspre Blaj, pe partea dreaptă. Începând cu ora 12.00, aici s-au petrecut scene „rupte din istorie”, care au reactivat câteva tradiţii şi obiceiuri ale strămoşilor noştri daci. Primii paşi în perioada începutului de mileniu I au fost făcuţi de participanţii la festival în ţinută adecvată, la Parada Costumelor Istorice, condusă de istoricii de la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia. În continuare, Asociaţia „Terra Dacica Aeterna” din Cluj Napoca a pregătit un moment intitulat „De Bello Dacicum”, în care şi-au prezentat costumaţiile şi armamentul tradiţional. Aceştia au oferit şi o scurtă reprezentaţie teatrală, de luptă daco-romană, între trupele lui Decebal şi ale lui Traian.

În întrecerile dacice, concurenţii s-au „întrecut” pe ei înşişi, oferind un spectacol veritabil, cu scene scurte, interpretate de „soldaţi”: Arcul viteazului, Rapid şi Puternic, Suliţaşul Cetăţii, Cel mai iute de picior, Braţul de fier, Să ne unim forţele, Voinicul din Cetate şi alte momente semnificative din viaţa ostaşilor daci. De asemenea, cascadoriile ecvestre pregătite de Filimon Iordache, Georgiana Neselan, Cornel Lucian, Marius Robert Dinu, Lucian Forda au fost o surpriză de curaj, disciplină şi agilitate, şi o plăcere „tensionată” pentru spectatori.

În lupta pentru câştigarea ocaziei de a găzdui următoarea ediţie a Festivalul Cetăţilor Dacice, dintre cele cinci echipe participante (Ighiu, Cricău, Cetatea de Baltă, Cugir şi Săsciori), învingători au fost desemnaţi „războinicii” din Cricău, care au mai organizat Festivalul în urmă cu doi ani.

Seara a continuat cu un spectacol folcloric susţinut de Ansamblul judeţului Alba şi ansamblul „Dor de pe Târnavă” din Cetatea de Baltă.

Festivalul Cetăţilor Dacice a fost organizat pentru a şasea oară, de către Consiliul Judeţean Alba. Vedeţi AICI cum s-a petrecut prima zi de Festival, la Cetatea de Baltă.

Vă prezentăm o galerie foto-video din a doua zi a Festivalului Cetăților Dacice:

FOTO-VIDEO: Vali CIONTEA

YouTube video

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax