Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Îmbunătățiri la Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă. Cum vor fi localizate apelurile 112. Legea a fost promulgată

Publicat

Îmbunătățiri la Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă. Este vorba despre un nou tip de localizare cu acurateţe crescută a apelurilor la 112. Legea care aprobă OUG în acest sens a fost promulgată miercuri. 

Ordonanţa de Urgenţă adoptată în mai anul trecut de Executiv prevede implementarea unor măsuri de creştere a preciziei localizării apelurilor efectuate la 112.

Acest nou tip de localizare este furnizat doar pe timpul gestionării unei situaţii de urgenţă. Poate fi realizat independent de tipul de telefon mobil utilizat, inclusiv pentru cele cu tehnologii mai vechi.

Ariile de determinare a poziţiei vor fi restrânse de până la 25 de ori în unele cazuri, potrivit Agerpres.

Iniţiativa legislativă aparţine Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării. A fost elaborată împreună cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi cu Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, în urma consultărilor cu operatorii de telefonie mobilă din România.

Îmbunătățiri la sistemul național unic pentru apeluri de urgență

Actul normativ permite implementarea unei soluţii tehnice care reprezintă o premieră la nivelul serviciilor de urgenţă europene. Sunt rezultatul analizării celor mai noi tehnologii disponibile în domeniu.

Noua configuraţie va permite arii mult mai restrânse, cu precizii de localizare de ordinul zecilor sau sutelor de metri, în funcţie de tehnologia de comunicaţii mobile utilizată. Practic, localizarea cu precizie a apelului la 112 se va realiza atât din telefonul mobil, cât şi din reţea.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax