|

Monumentul Unirii de la Alba Iulia s-ar fi făcut și fără bani de la Guvern. O companie privată era dispusă să-l finanțeze

monumentul unirii18 milioane de lei au fost aprobați de Guvern pentru Monumentul Unirii de la Alba Iulia și pregătirea orașului pentru Centenar. Potrivit primarului Mircea Hava, chiar dacă acești bani nu erau alocați de Guvern, monumentul ar fi fost finanțat de o companie privată. 

„Banii sunt aprobați, avem 9 milioane de lei pentru monument și 9 milioane lei pentru municipiu, pentru parc, pentru pasajul ceremonial. Monumentul ăsta este jurizat, nimeni nu dă înapoi și din discuțiile pe care le-am avut la Ministerul Culturii cu domnul ministru și cu domnii parlamentari, am stabilit că vor face un proiect de lege care va trece foarte repede, în care sumele se împart de chestiunea asta”, a spus primarul Mircea Hava în ședința extraordinară de Consiliu Local de vineri.

Primarul a spus că pași importanți au fost deja făcuți pentru Monumentul Unirii, însă problema este execuția lucrărilor, care dacă nu vor începe anul acesta, în noiembrie, ar putea fi o problemă.

„Dacă în noiembrie nu se începe cioplitul pietrei, e bai. O să avem un parc foarte frumos, asta vă garantez, făcut de cei mai mari specialiști din Europa, aleile și locul (nr. pentru monument), acum locul sper să nu fie schele. Vă mai spun încă un lucru, chiar dacă nu finanța Guvernul, aveam finanțarea privată pentru monument. Nu pot să vă spun cine. Acum s-a terminat cu finanțarea privată, dacă dă statul bani, eu le-am spus să îl lăsăm să îl facă, dar nu au vrut”, a mai spus primarul.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=601336



avatar Publicat de pe 7 octombrie 2017 şi actualizat pe 6 octombrie 2017.
Publicat în ACTUALITATE, SOCIAL.

Ai un pont, o secvenţă filmată sau o poză ce ar putea fi interesantă și pentru alții? Trimite-o folosind formularul de pe Ştirea ta pe Alba24!

Adaugă un comentariu


Publicitate

loading...

Publicitate


Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate



Publicitate

Publicitate

Comentate recent

  • Coco: Vreo amenda ceva sau merge pe relații?!?!
  • sebes: plata fara munca
  • Chris: Cred ca salariile acelor sefi, pusi politic sau nu, sunt exagerat de mari pentru o tara ca Romania.Cred ca cel...
  • cum: Cand totul este un tot, bine inchegat, normal toti sunt pe aceiasi mana, restul este praf in ochi.Cum marele si...
  • cine: Problema este ca nu o sa mai fie bani, si atunci ce or sa faca, clar ca vor mari taxele si impozitele aflate in...

VIDEO / TESTUL de SINCERITATE pe Alba24.ro: Omul care a transformat ”Mica Romă” într-o perlă a județului

Publicitate

Publicitate

Cosmin Calin Raul - Design si Fotografie

Alba24 pe site-ul tau

HOROSCOPUL ZILEI