Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

S-au înmulţit înmatriculările de autovehicule noi. Cele mai populare mărci, dar şi variantele exclusiviste preferate de români

Publicat

logan 2013 Din datele Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, numărul înmatriculărilor de autovehicule noi a crescut, în iulie, cu 14,72%, până la 12.253 de unități, comparativ cu aceeași lună din anul precedent.

Potrivit sursei citate, în iulie 2015, din totalul de vehicule noi înmatriculate, 9.253 de unități au fost reprezentate de autoturisme, în creștere cu 10,58% față de luna corespunzătoare din 2014, când erau consemnate 8.368 de unități.

În ceea ce privește mărcile preferate de către șoferii români, în iulie, Dacia s-a menținut pe prima poziție, cu 3.434 de unități, în creștere cu 19,90% față de iulie anul anterior, în timp ce Skoda s-a clasat pe locul secund, cu 765 de unități (+1,86%), urmată de Volkswagen, cu 729 unități (-4,83%) și Ford, cu 692 unități (-8,22%).

tesla motors Pe de altă parte, cea mai redusă frecvență a înmatriculărilor s-a consemnat în cazul mărcilor Jaguar (8 unități), Lexus și Smart (câte șase unități), Alfa Romeo și SsangYong (câte trei unități), Lamborghini și Maserati (câte două unități), Bentley, Daewoo, Ferrari, Lancia, McLaren, Subaru și Tesla Motors (câte o unitate).

La majoritatea categoriilor de autovehicule nou înmatriculate s-au consemnat procentaje pozitive în iulie 2015, comparativ cu aceeași lună din anul anterior, după cum urmează: autobuze și microbuze (160 de unități, +79,78%), autovehicule transport mărfuri (1.554 unități, +47,44%), mopede/motociclete (171 unități, +17,12%), tractoare (20 unități, +14,72%), remorci (798 unități, +14,33%) și autoturisme (9.253 unități, +10,58%) și semiremorci (277 unități, +0,73%).

Singurul segment unde s-a consemnat o scădere a înmatriculărilor noi a fost cel al autovehiculelor cu destinație specială, cu 20 de unități (-47,37% față de iulie 2014).

Datele oficiale ale Direcției de Înmatriculări relevă faptul că, la sfârșitul anului 2014, parcul auto național din România ajunsese la 6.270.615 unități, în creștere cu 4,77% față de 2013, când numărul acestora era de 5,98 milioane de exemplare.

Din numărul total de vehicule care circulau pe drumurile naționale la finele anului trecut, 4.905.630 de unități erau autoturisme, iar peste 2,92 milioane dintre acestea aveau o vechime mai mare de 12 ani. De asemenea, 3.159.717 de autoturisme aveau motoare pe benzină, în timp ce 1.741.099 de unități erau pe motorină.

Conform sursei citate, circa 1,97 milioane de vehicule din parcul auto național prezentau o vechime cuprinsă între 6 și 10 ani, iar 1,53 milioane de unități aveau un grad de uzură cuprins între 11 și 15 ani.

În același timp, aproximativ 1,103 milioane de mașini erau mai vechi de 20 de ani și doar 197.741 de exemplare se încadrau la o vechime de 0-2 ani.

La nivel general, 3,401 milioane de români au preferat mașinile Diesel, iar 2,539 milioane cele pe benzină, potrivit DRPCIV.

sursa: agerpres.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax