|

Sfânta Maria, tradiţii şi obiceiuri pentru credincioşi. Ce nu au voie să facă, în preajma acestei sărbători

sfanta mariaAdormirea Maicii Domnului, considerată una dintre cele mai importante sărbători închinate „celei mai cinstite decât heruvimii şi mai mărite fără de asemănare decât serafimii”, este celebrată de creştin-ortodocşi în fiecare an pe 15 august.

Citește și MESAJE de Sfânta Maria 2017. Felicitări pentru prieteni, familie şi cunoscuţi, de ziua numelui. Urări în versuri, cu tâlc sau serioase

Pentru acest moment, credincioşii se pregătesc timp de două săptămâni, prin post şi rugăciune. În calendarul Bisericii Ortodoxe există patru sărbători închinate Fecioarei Maria: Naşterea Maicii Domnului, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Bunavestire şi aceasta din urmă, considerată a fi de o covârşitoare însemnătate. Biserica Ortodoxă o cinsteşte cum se cuvine pe Maica Domnului, aceasta fiind pomenită la fiecare slujbă prin rugăciuni, cântări religioase, acatiste sau paraclise.

Pe Fecioara Maria o au ca şi ocrotitoare copiii care au fost botezaţi cu numele ei sfânt şi tot ea este purtătoarea de grijă a tuturor mănăstirilor din ţara noastră.

Tradiţii şi obiceiuri

O tradiţie populară românească spune că femeile însărcinate nu au voie să muncească cu o zi înainte de 15 august. Se crede că femeile însărcinate care nu respectă această tradiţie vor avea dureri mari la naştere. Cine respectă tradiţia va avea parte de o naştere uşoară şi un copil sănătos.

De Sfânta Maria se culeg flori şi se pun la icoana Preacuratei, considerându-se că ele vor fi bune de leac.

Gospodinele duc, pe 15 august, la biserică fructe pe care le slujesc şi apoi le dau de pomană pentru sufletul rudelor decedate. Tradiţia spune că, dacă de Sfânta Maria înfloresc trandafirii, va fi toamnă lungă.

Adormirea Maicii Domnului este o sărbătoare de tristeţe pentru creştini pentru că se cinsteşte moartea şi înălţarea Fecioarei Maria cu trupul la cer. Conform tradiţiilor bisericeşti, pe data de 15 august, cu ocazia sărbătorii de Sfânta Maria – 2015 nu se spune „La mulţi ani” celor care poartă numele sfintei. Cei care poartă numele Sfintei Maria îşi vor serba onomastica pe 8 septembrie, de Sfânta Maria Mică, respectiv la Naşterea Maicii Domnului.

sursa: realitatea.net

URL scurt: http://alba24.ro/?p=588295



avatar Publicat de pe 11 august 2017 şi actualizat pe 14 august 2017.
Publicat în ACTUALITATE.

Ai un pont, o secvenţă filmată sau o poză ce ar putea fi interesantă și pentru alții? Trimite-o folosind formularul de pe Ştirea ta pe Alba24!

Adaugă un comentariu


Publicitate

loading...

Publicitate



Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate



Publicitate

Publicitate

Comentate recent

  • Marian: De ce s-a pus jos la 00:18′ – 00:28′?
  • ionut: Aplicatia de la DSU merge ca vremea, cum vrea si cand vrea.. Cu parere de rau M.A.I ati dat „x” cu...
  • moderatorul de serviciu: @Ilie, daca nu-ți place expresia, articolul, citește mai bine o revista de cultură
  • Ilie: ‘la bășcălie’ ?!!!? Stimate… la asa expresii ma intreb daca nu cumva cei care scrieti aceste...
  • om: Ca nu* si-au primit banii.

VIDEO / TESTUL de SINCERITATE pe Alba24.ro: Omul care a transformat ”Mica Romă” într-o perlă a județului

Publicitate

Publicitate

Cosmin Calin Raul - Design si Fotografie

Alba24 pe site-ul tau

HOROSCOPUL ZILEI