Pe 21 mai, creştinii îi sărbătoresc pe Sfinții Împărați Constantin și Elena. Despre Împărăteasa Elena se spune că a fost prima femeie care și-a eliberat sclavii și a ajutat creștinii persecutați. În tradiţia populară se vorbeşte despre împăraţii sfinți Constantin şi Elena ca despre părinţii Sfintei Cruci.
Perioada în care au domnit a fost cunoscută ca “Epoca de aur”. Datorită lor, creştinismul a devenit religie permisă, jertfele sângeroase au fost interzise şi duminica a fost stabilită zi de odihnă în Imperiul Roman.
Se spune că în această zi nu este bine să renunţi la o prietenie sau să iei decizia de a divorţa. Tradiția spune că, în caz contrar, toată viaţa vei avea o pierdere pe plan financiar sau sentimental.
Totodată, nu este bine să dai păsărilor cerului pâine, pentru că risipeşti sporul casei, și nu trebuie să strici cuibul păsărilor care au pui, oricât de zgomotoase ar fi ele, deoarece se crede că în familie vor fi necazuri tot anul.
În calendarul popular, sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena este o sărbătoare a păsărilor de pădure, numită Constantin Graur sau Constantinul Puilor. Tradiția populară ne spune că în această zi păsările de pădure își învață puii să zboare, după ce li s-a dezlegat glasul la Vlasie (11 februarie), s-au împerecheat şi şi-au construit cuiburile la Dragobete (24 februarie). Oamenii trebuie să ţină sărbătoarea, pentru ca puii din gospodărie să nu fie mâncaţi de ulii.
În ziua Sfinţilor Constantin şi Elena este bine să nu se lucreze, pentru ca holdele şi strugurii să nu fie distruşi, iar până în 21 mai trebuie să fie semănate porumbul, ovăzul şi meiul, potrivit tradiţiei populare.
Mulți agricultori nu lucrează, pentru a evita pagubele aduse holdelor de păsările cerului, în unele regiuni ale țării este ultima zi în care se mai poate semăna porumb, ovăz și mei, deoarece, în popor, se vorbește că tot ce se seamănă după această zi se va usca.
Podgorenii respectă ziua de Constantin Graur în ideea că, dacă vor munci, graurii le vor distruge strugurii. Ziua de Sfântul Constantin și Elena este ziua în care păstorii hotărăsc cine le va fi baci, unde vor amplasa stânele și cine le va păzi pe timpul pășunatului. Femeile, pentru a alunga duhurile rele și necurate, tămâie și stropesc cu aghiasmă, pentru a se apăra de forțe malefice. Ţăranii aprind un foc mare și stau în jurul lui, prin acest foc obișnuiesc să treacă și oile, pentru a fi ferite de rele pe timpul cât vor sta la stână.
Împărăteasa Elena
Flavia Iulia Helena s-a născut în provincia Bitinia, ca fiică a unui hangiu. Ea s-a căsătorit în anul 270, când avea 16 ani, cu generalul roman Constanţiu Chlorus, iar în 272 l-a născut pe Constantin, în localitatea Naissus (în Serbia de astăzi).
În 293, împăratul Diocleţian i-a poruncit lui Constanţiu să divorţeze şi l-a numit Cezar pentru Imperiul Roman de Apus. În această calitate, el s-a căsătorit cu Teodora, fiica vitregă a împăratului Maximian, cu care a avut încă şase copii. Elena nu s-a recăsătorit şi a trăit în umbră, departe de atenţia publică, dar aproape de fiul său, pe care l-a sprijinit cu dragoste şi afecţiune.
În anul 306, fiul său a fost proclamat de armata romană drept august al imperiului, imediat după moartea lui Constanţiu Chlorus. El şi-a readus mama la curtea imperială, conferindu-i titlul de „Nobilissima Femina” (Doamnă prea nobilă). În anul 325, Constantin i-a oferit mamei sale cea mai mare distincţie pe care o putea primi o femeie, aceea de „Augusta”.
A reuşit să descopere pe dealul Golgotei crucea pe care a fost răstignit Hristos.
Potrivit tradiţiei, în urma săpăturilor s-au găsit trei cruci. Pentru a se identifica crucea pe care a fost răstignit Hristos, au atins cele trei cruci de un mort. Acesta a înviat în momentul în care a fost atins de Crucea Domnului. Pe 14 septembrie 326, episcopul Macarie I al Ierusalimului a luat crucea şi a înălţat-o în faţa mulţimii. Ziua de 14 septembrie a devenit sărbatoarea Înălţării Sfintei Cruci în calendarul creştin.
Împărăteasa Elena a zidit Biserica Sfântului Mormânt, Biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret şi multe alte sfinte lăcaşuri.
După ce şi-a petrecut ultima etapă a vieţii la locurile sfinte, Elena a murit în anul 330. Sicriul ei, o adevărată bijuterie artistică, poate fi admirat la Muzeul Vaticanului.
Sfânta Elena s-a bucurat dintotdeauna de o evlavie deosebită din partea creştinilor. Numele ei, care se traduce ca „făclie”, „torţă”, „strălucirea soarelui”, este purtat de nenumărate credincioase. În cinstea ei s-au ridicat biserici, mănăstiri, aşezăminte teologice sau sociale. Ea a fost şi rămâne un simbol de puritate, dragoste părintească, nădejde şi credinţă autentică.
Pentru grija pe care a arătat-o săracilor şi oamenilor simpli, pentru preocuparea faţă de problemele creştinismului, dar şi pentru evlavia şi credinţa puternică, împărăteasa Elena este cinstită ca sfântă în întreaga creştinătate.
Sfânta Elena este şi ocrotitoarea arheologilor, datorită demersului ei de a căuta crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos.
Constantin cel Mare
Constantin cel Mare s-a născut în oraşul Naissus (Nis, Serbia) în jurul anului 274. A devenit suveran al întregului Imperiu Roman dupa învingerea lui Maxentiu şi a lui Liciniu. Potrivit mărturiilor lui Eusebiu şi Lactantiu, în ajunul luptei cu Maxentiu, Constantin a vazut pe cer ziua, în amiaza mare, o cruce luminoasă deasupra soarelui cu inscriptia: „in hoc signo vinces” („prin acest semn vei birui”).
Noaptea, în timpul somnului, i se descoperă Hristos, cerându-i să pună semnul sfintei cruci pe steagurile soldaţilor. Dând ascultare poruncii primite în vis, iese biruitor în lupta cu Maxentiu.
Pe Arcul de Triumf al lui Constantin, care se păstrează la Roma, se află inscripţia: „instinctu divinitatis” = „prin inspiratie divina”, ce descoperă cum a fost câştigată victoria asupra lui Maxentiu.
Cea mai însemnată realizare a împaratului Constantin a fost Edictul de la Milano (313), prin care creştinismul ajunge să fie recunoscut de stat. Însa, el va deveni religie de stat în timpul lui Teodosie cel Mare (379-395). După edictul din 313, împăratul scuteşte Biserica de impozite, îi acordă dreptul de a primi donaţii şi le dă episcopilor dreptul să judece pe cei care nu doreau să fie judecaţi după legile statului. Va înlătura din legile penale pedepsele contrare spiritului creştinismului, precum: răstignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea (arderea cu fierul roşu).
Împăratul Constantin a convocat primul Sinod ecumenic la Niceea (325), unde după lungi dezbateri, învăţătura lui Arie a fost condamnată şi s-a adoptat formula că Fiul lui Dumnezeu este de o fiinţă cu Tatal şi deci, din veci cu El. La sinod au fost alcătuite şi primele 7 articole ale Simbolului de credinţă (Crezul), a fost fixată data Paştilor (prima duminică după luna plină, după echinocţiul de primăvară) şi s-au dat 20 de canoane referitoare la disciplina bisericească.
În aceeaşi perioadă, împăratul Constantin a construit o cetate impresionantă pe malul stâng al Bosforului, pe locul vechii cetăţi Bizantion. Cetatea, care îi va purta numele (Constantinopol), a devenit noua capitală a imperiului, care a rivalizat cu vechea Romă. Aici a fost zidită măreaţa catedrală închinată Sfinţilor Apostoli.
Pe lângă aceste măsuri, împăratul Constantin a dat o serie de legi prin care a venit în ajutorul creştinilor. În 312 a generalizat duminica drept zi de odihnă în întregul imperiu, în 317 a început să bată monedă cu monograma creştină, i-a scutit pe preoţii bisericii de impozite şi de armată, a interzis practicarea jertfelor sângeroase şi a oferit creştinilor edificii imperiale pentru practicarea cultului.
Sfantul Constantin cel Mare a fost botezat pe patul de moarte de către episcopul Eusebiu de Nicomidia. A murit la scurt timp (337) în Nicomidia şi a fost înmormântat în biserica Sfinţii Apostoli din Constantinopol, ctitorită de el.
