4 iunie: Ziua Tratatului de la Trianon. Momentul recunoașterii internaționale a Unirii Transilvaniei cu România

Ziua Tratatului de la Trianon este marcată anual la data de 4 iunie, din 2021, după ce a fost instituită prin Legea nr. 256/2020.

Tratatul semnat la 4 iunie 1920, a consfințit pe plan internațional unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România, hotărâtă la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918.

Documentul a marcat încheierea păcii între Puterile Aliate și Asociate și Ungaria, la finalul Primului Război Mondial.

4 iunie 1920: Tratatul de la Trianon

Tratatul de la Trianon a fost semnat la data de 4 iunie 1920 între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial și Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat învins în Primul Război Mondial.

Documentul a fost semnat la Palatul Marele Trianon de la Versailles, între Ungaria și cele 16 state aliate, printre care s-a numărat și România.

Acesta a fost semnat pentru a stabili frontierele noului stat Ungaria cu vecinii săi: Austria, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (stat devenit ulterior Iugoslavia), România și Cehoslovacia, potrivit Agerpres.

Tratatul de la Trianon a făcut parte din seria tratatelor încheiate la finalul Primului Război Mondial, celelalte fiind tratatele de pace încheiate de Puterile Aliate cu Germania (la Versailles, în 28 iunie 1919), Austria (la Saint Germain en Laye, în 10 septembrie 1919), Bulgaria (la Neuilly, în 27 noiembrie 1919) și cu Turcia (la Sèvres, semnat la 4 iunie 1920 și repudiat apoi, fiind înlocuit cu tratatul de la Lausanne).

Tratatul, perceput de maghiari drept o catastrofă

Tratatul de la Trianon, deși a consfințit existența unui stat maghiar independent, ideal al revoluționarilor maghiari de la 1848 și al oamenilor politici maghiari în perioada de sfârșit a Dublei Monarhii, a făcut acest lucru în frontiere drastic reduse.

Din acest motiv, Tratatul a fost și continuă să fie perceput în mentalul colectiv maghiar drept o catastrofă.

Din această perspectivă Tratatul de la Trianon reprezintă doar actul care a consfințit sfârșitul regatului Sfântului Ștefan, regat care, de facto, dispăruse în secolul al XVI-lea, prin înfrângerea de la Mohács și divizarea teritoriilor sale între Imperiul Otoman și Sfântul Imperiu Roman (devenit ulterior Austria și, în 1867, Dubla Monarhie, Austro-Ungaria), dar care, formal, a continuat să existe, împărații de la Viena purtând până la sfârșit și titlul de regi apostolici ai Ungariei.

Ungaria, nemulțumită

La sfârşitul anului 1919, guvernul României condus de Alexandru Vaida-Voievod reuşise prin abilitate politico-diplomatică să pecetluiască semnarea Tratatelor de pace cu Austria, Bulgaria cât şi Tratatul Minorităţilor.

În ce priveşte relaţia cu Ungaria, guvernul de la Bucureşti a garantat retragerea trupelor sale din Ungaria pe linia frontierei dintre cele două ţări stabilită în iunie 1919.

Ungaria refuza să semneze Tratatul de pace, motivând aceasta prin contestarea graniţei cu România, potrivit volumului ''Tratatele de pace ale României (1918-1920)'' (Horia Vladimir Ursu, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2014).

La 20 ianuarie 1920, premierul român Alexandru Vaida-Voievod urma să se prezinte în faţa Consiliului Suprem al Conferinţei de Pace de la Versailles, prezidat pentru prima dată de Georges Clemenceau. Vaida-Voievod discutase cu o seară înainte cu Clemenceau pe marginea necesităţii recunoaşterii unirii Basarabiei cu România.

Oficialul francez a dat asigurări privind susţinerea cauzei unirii Basarabiei cu România atât din partea sa cât şi în ce priveşte susţinerea Franţei, indică sursa citată.

Liderii lumii au garantat tratatul

Şedinţa Consiliului Suprem începe cu citirea de către Clemenceau a scrisorii preşedintelui american Woodrow Wilson, care transmitea retragerea trupelor române din Ungaria, opinie împărtăşită şi de şeful guvernului britanic, Lloyd George.

Alexandru Vaida-Voievod îşi asumă ca până la data de 1 martie 1920 trupele române din Ungaria să fie retrase.

Pe ordinea de zi, Clemenceau avansează şi chestiunea Basarabiei, exprimând necesitatea pentru populaţia din această regiune să fie recunoscută la nivel internaţional unirea cu România.

Punctul de vedere al delegației maghiare a fost transmis Secretariatului Conferinței de Pace. Aceasta susținea că tratatul ar trebui semnat doar după organizarea unor plebiscite în teritoriile care urmau să fie desprinse de Ungaria, iar noile granițe să fie stabilite în funcție de rezultatele acestor consultări.

Delegația română, condusă de Alexandru Vaida-Voievod, a răspuns la 20 februarie 1920, arătând că problema graniței nu mai putea fi redeschisă.

Partea română a argumentat că aceasta fusese deja stabilită în ședința Consiliului Suprem din 12 iunie 1919 și confirmată ulterior prin nota aceluiași organism din 12 octombrie 1919, în care se preciza că "granițele sunt irevocabile și definitive", potrivit volumului Tratatele de pace ale României (1918-1920), semnat de Horia Vladimir Ursu și publicat la Editura C. H. Beck, București, 2014.

Citește mai multe detalii AICI.