Uncategorized
80 de elevi de la liceele şi şcolile din Alba au participat la Concursul de Orientare Sportivă organizat de IPJ Alba

Concursul s-a desfăşurat pe două categorii, respectiv şcoli generale şi licee. Participanţii au format 11 echipe pentru fiecare categorie, alcătuite din 2 băieţi şi 2 fete, care au alergat împreună în pădurea Schit, folosindu-se de o hartă de orientare la scara 1/75.000. Traseele au fost cuprinse între 2 şi 4 km şi prevăzute cu 8 până la 12 posturi de control.
Coordonatori tehnic al concursului a fost directorul Clubului Sportiv „Unirea” Alba , Marius Anghel, sportiv de performanţă, component al lotului naţional de orientare, campion al României la orientare, iar instruirea sportivilor şi coordonarea starturilor şi sosirilor al fost asigurată de Gheorghe Medea din cadrul Consiliului Judeţean Alba, antrenor de orientare sportivă şi de Marian Constantin, fost sportiv de performanţă.
Categoria masculin, şcoli generale:
Locul I : Jurj Cristian
Gherman Narcis – Şcoala Generală nr. 3 Cugir
Locul II : Rusan Paul
Condor Sergiu – Colegiul „Apulum” Alba Iulia
Locul III : Bolca Bogdan
Creţa Ovidiu – Şcoala Generală „Mihai Eminescu” Alba Iulia
Categoria feminin, şcoli generale:
Locul I : Agachi Mălina
Oara Ramona – Colegiul „Alexandru Domşa” Alba Iulia
Locul II : Furdui Bianca
Brok Alexandra – Şcoala Generală „Ion Agârbiceanu” Alba Iulia
Locul III : Opriţa Lorena
Sătmărean Andreea – Colegiul „Apulum” Alba Iulia
Categoria masculin, licee:
Locul I : Roşu Constantin
Paşca Liviu – Colegiul „Mihai Viteazul” Alba Iulia
Locul II : Oltea Andrei
Popa Flaviu – Liceul Sportiv Alba Iulia
Locul III : Beca Dan Iulian
Clapa Samuel – Colegiul „Alexandru Domşa” Alba Iulia
Categoria feminin, licee:
Locul I : Rognean Xelina
Suciu Bianca – Colegiul „Mihai Viteazul” Alba Iulia
Locul II : Lazăr Daniela
Oprea Bianca – Colegiul Economic Alba Iulia
Locul III : Acatrinei Mihaela
Molnar Carmen – Liceul Sportiv Alba Iulia
Pe unităţi de învăţământ:
Categoria şcoli generale:
Locul I : Colegiul „Apulum” Alba Iulia
Locul II : Şcoala Generală „Ion Agârbiceanu” Alba Iulia
Locul III : Colegiul „Alexandru Domşa” Alba Iulia
Categoria licee:
Locul I : Colegiul Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia
Locul II : Liceul Sportiv Alba Iulia
Locul III : Colegiul Economic Alba Iulia.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News