Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

România, trimisă în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru poluarea aerului

Publicat

România și alte cinci țări au fost trimise de către Comisia Europeană în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene, într-un dosar privind respectarea calității aerului.

Comisia Europeană a decis, joi, să trimită șase state membre la Curtea de Justiție a UE pentru nerespectarea obligațiilor privind calitatea aerului. Bruxelles sancționează eșecurile repetate ale Franței, Germaniei, Regatului Unit, Italiei, Ungariei și României pentru „depășirea valorilor limită stabilite pentru calitatea aerului și nerespectarea obligației de a lua măsuri adecvate pentru a reduce cât mai mult posibil perioadele de depășire”.

România, Ungaria și Italia sunt trimise în fața Curții de Justiție din cauza nivelurilor ridicate persistente de particule în suspensie (particulate matter – PM10), susține CE într-un comunicat remis HotNews.ro.

Valorile-limită, care sunt stabilite în legislația UE privind calitatea aerului înconjurător (Directiva 2008/50/CE), ar fi trebuit atinse în 2010 și, respectiv, 2005, acuză CE.

Potrivit CE, în cazul României cea mai gravă situație este în aglomerarea București, unde valorile-limită zilnice au fost depășite în mod persistent încă de la momentul în care dreptul Uniunii a devenit aplicabil țării, iar în 2016 acestea au fost depășite pentru o perioadă de 38 de zile.

Decizia de joi urmează unui aviz motivat suplimentar adresat României în septembrie 2014, în procedura de infringement.

În Italia, în 28 de zone de calitate a aerului, printre care regiunile Lombardia, Piemonte, Lazio și Veneto, valorile-limită zilnice au fost depășite în mod persistent în 2016 pentru o perioadă de până la 89 de zile.

În Ungaria, în 3 de zone de calitate a aerului, Budapesta, Pecs și valea Sajó, valorile-limită zilnice au fost depășite în mod persistent în 2016 pentru o perioadă de până la 76 de zile.

De asemenea, Comisia a decis să trimită Franța, Germania și Regatul Unit în fața Curții de Justiție a UE pentru nerespectarea valorilor-limită pentru dioxidul de azot (NO2) și pentru neadoptarea măsurilor corespunzătoare pentru a scurta cât mai mult posibil perioadele de depășire a acestor valori.

În toate cazurile de depășire a valorilor-limită stabilite prin legislația UE privind calitatea aerului înconjurător (Directiva 2008/50/CE), statele membre trebuie să adopte planuri privind calitatea aerului înconjurător și să se asigure că aceste planuri stabilesc măsuri corespunzătoare astfel încât perioada de depășire să fie cât mai scurtă posibil.

În virtutea principiului subsidiarității, legislația UE lasă la latitudinea statelor membre alegerea mijloacelor pe care le folosesc pentru a se conforma valorilor-limită.

Mai departe, Curtea de Justiție a UE poate să achite sau să condamne statele membre. În cazul României, o eventuală condamnare la CJUE ne poate costa o sancțiune compusă dintr-o sumă forfetara plus penalitați ce vor fi calculate pe baza unei formule specifice, pe zi de intârziere a măsurilor, de la data stabilită de Curtea de Justitie a UE prin eventuala sa hotărâre.

În 2014, de exemplu, suma forfetară era de 1,8 milioane de euro, la care se adăugau penalități între 2.165 euro si 130.000 euro pe fiecare zi de intârziere.

sursa: hotnews.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax