Connect with us
Publicitate

BLAJ

FOTO-REPORTAJ Papa Francisc la Blaj: Filmul unei zile încărcate de semnificații. Ce s-a văzut și ce nu s-a văzut la TV

Publicat

p

În contrast cu ceața care învăluia Blajul la primele ore ale dimineții și cu vremea închisă, mai degrabă de toamnă, în aer se simțea deja bucuria și emoția așteptării.

Primii pelerini care au sosit pe Câmpia Libertății au fost cei din zonele îndepărtate ale țării: din Maramureș, din Zalău, dar și din Bistrița. Aceștia au plecat de acasă din timp, pentru a fi siguri că îl vor vedea pe Sfântul Părinte.

m

Ora 6.10: Preoteasa dintr-un sat din Maramureș, împreună cu fiica ei, încă somnoroasă, au fost primele persoane care și-au luat locurile în primire locurile în fața scenei.

YouTube video

Ora 6.30: Pe culoarele formate din garduri, organizatorii încep să îi orienteaze pe oameni. Treptat, aceștia încep să își ocupe locurile în sectoarele în care au bilete.

b

Agenții de securitate care sunt peste tot, alături de polițiști, pompieri și voluntari, reprezintă structura organizatorică în jurul căreia marea întâlnire cu Papa Francisc capătă o formă clară.

p

Câmpia Libertății a început să capete conturul desenat de autorități. Grupuri de oameni au început să vină din toate părțile și să își ocupe locurile prestabilite.

Ora 9.30: Comitetul Interministerial pentru Securitate “Vizită Papa Francisc 2019”, alcătutit din toate autoritățile implicate în organizare, oferă prima estimare a zilei: 40.000 de oameni sunt deja prezenți pe Câmpia Libertății.

p

Ora 10.00: Aproximativ 400 de jurnaliști români și străini au fost acredidați pentru acest eveniment. Printre aceștia s-au aflat și vedete ale posturilor de televiziune.

e

Andreea Esca a fost asaltată la tot pasul de fani care doreau să își facă o fotografie cu ea. Modestă și plăcută, Andreea a acceptat de fiecare dată cu zâmbetul pe buze.

Ora 10.30: Președintele Klaus Iohannis a sosit la Blaj, pe Câmpia Libertății. 

YouTube video

Numărul oamenilor aflați pe Câmpia Libertății anunțat oficial era în acel moment de 50.000 însă nu includea și numărul celor aflați în oraș, în Piața 1848 și pe străzile înconjurătoare. În total sunt 100.000.

Ora 10.40: Papa Francisc sosește la Blaj. A traversat principala arteră rutieră din oraș, Bulevardul Republicii, în drumul său spre Câmpia Libertății și i-a salutat pe oamenii aflați pe trotuare.

YouTube video

La intrarea pe Câmpia Libertății, un murmur a străbătut mulțimea și locul s-a umplut de o emoție puternică.

Ora 11.00: Pe Câmpia Libertății a început Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie cu beatificarea celor șapte Episcopi greco-catolici martiri, acolo unde Sfântul Părinte va susține o predică și va recita rugăciunea Regina Coeli.

blaj

Ora 12.30: În fața a zeci de mii de pelerini prezenți la Blaj, pe Câmpia Libertății, Sanctitatea Sa, Papa Francisc a ținut un discurs pe care l-a rezumat la două cuvinte importante, libertate și milostivire.

Papa Francisc a vorbit cu tărie despre libertatea de exprimare a omului.
Acesta i-a dat exemplu pe cei șapte eroi martiri care au fost beatificați la Blaj, cei șapte care, într-un regim de austeritate, și-au păstrat crezul într-o religie, dar mai ales au ținut cu tărie la libertatea de exprimare. 

s

”Voi aţi suferit din cauza discursurilor şi acţiunilor bazate pe discreditare, care duceau până la expulzarea şi distrugerea aceluia care nu putea să se apere şi reduceau la tăcere vocile disonante. Îi avem în minte, în mod deosebit, pe cei şapte Episcopi Greco-catolici pe care am avut bucuria să-i proclam Fericiţi.

În faţa persecuţiei aprige din partea regimului, ei au dat dovadă de o credință și de o iubire pentru poporul lor. Cu mare curaj și tărie interioară au acceptat să fie supuși la o dură detenție și la tot felul de cruzimi, decât să renege apartenența la iubita lor bierserică.

Acești Păstori, martiri ai credinței, au recâștigat și au lăsat poporul român o prețioasă moștenire pe are o putem sintetiza în două cuvinte libertate și milostivenie” le-a spus Papa, celor prezenți.

Ora 14.00: Comportament exemplar al zecilor de mii de pelerini care au umplut până la refuz Câmpia Libertății din Blaj, după plecarea Papei Francisc.

campia libertatii curatenie

Toate sectoarele în care s-au aflat aceștia au rămas curate. Oamenii și-au strâns toate gunoaiele și le-au luat cu ei. Nu au rămas hârtii, resturi de mâncare sau peturi. În zona scaunelor, au rămas doar câteva sticle de apă, și acelea lăsate pe scaun, pentru a fi adunate mai ușor.

YouTube video

Ora 15.45: Ultima oprire a lui Papa Francisc, înainte de a pleca înapoi la Roma, este în cartierul de rromi, ”Barbu Lăutaru” din Blaj.

Aici Sanctitatea Sa a avut o întâlnire cu reprezentanții romilor la noua biserică greco-catolică, cu hramul „Sfântul Apostol Andrei și Fericitul Episcop Ioan Suciu”. Papa Francisc a stat mai bine de 20 de minute, în comunitatea rromă din Blaj, timp în care a ținut o predică prin care a încurajat ajutorul reciproc în comunitate, respectul reciproc și bucuria de a trăi. 

papa la romi

La sfârșitul discursului Papa Francisc a zis: ”Aceasta este ultima întâlnire din cadul vizitei mele în România. Am venit în această țară frumoasă și primitoare ca pelerin și frate, pentru a trăi diferite întâlniri. Iar acum ma întorc acasă îmbogățit, luând cu mine locuri și momente, dar mai ales chipuri. Chipurile noastre vor da culoare amintirilor mele și vor fi prezentate în rugăciunea mea. Vă mulțumesc și vă duc cu mine! Iar acum vă binecuvântez, dar mai întâi vă cer o mare favoare: să vă rugați pentru mine! Mulțumesc!”

Măsuri de securitate fără precedent

Măsurile de siguranţă pentru vizita Papei Francisc la Blaj au fost fără precedent. Șapte elicoptare au fost staţionate la câteva sute de metri de Câmpia Libertăţii.

Elicopterele aparţineau tuturor structurilor publice de apărare şi siguranţă publică. Un al optulea elicopter a survolat zona municipiului Blaj. În plus sute de poliţişti, jandarmi, pompieri, angajaţi SRI şi ai SPP au împânzit Blajul, oraş devenit pentru cel puţin o zi cea mai sigură zonă din România.
 
Pelerinii au trecut prin filtre de securitate severe înainte de a intra pe Câmpia Libertăţii. Cu toate măsurile de siguranţă sporite, accesul a fost facil, iar evenimentul istoric s-a desfăşurat în cele mai bune condiţii. Şi plecarea pelerinilor din Blaj spre casele lor s-a realizat în siguranţă, fără incidente.

Organizare

Organizarea evenimentului, coordonată de SPP, a fost impecabilă. Programul a fost respectat cu strictețe, culoarele și fluxurile de oameni au fost gestionate foarte bine, iar vizibilitatea a fost perfectă cu ajutorul ecranelor mari instalate pe Câmpia Libertății.

Au fost implicate foarte multe instituții de la nivel local și central, un rol deosebit de important revenindu-i Primăriei Municipiului Blaj, care a depășit așteptările. De asemenea, Biserica Greco – Catolică a reușit să își depășească barierele de comunicare și nu numai, de care s-a înconjurat în ultimii ani.

De remarcat ar mai fi grupul extraordinar al celor 500 de voluntari (dintre care s-au remarcat mulți cercetași), fără de care evenimentul nu ar fi putut fi organizat. Foarte bine coordonați, aceștia s-au aflat peste tot, știind tot timpul ce trebuie să facă.

Momentul plecării Sanctității Sale a fost surprins de jurnaliștii de la Vatican News. Mai multe fotografii superge au fost postate pe siteul agenției.

v

De asemenea, fotografii oficiali ai președinției, au surprins momentul din perspectiva inversă.

f

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax