Connect with us
Publicitate

Economie

A fost schimbat din funcție șeful de la ”Protecția Consumatorului” care a dispus controale și sancțiuni de Black Friday

Publicat

Premierul interimar Florin Cîțu l-a demis pe președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, Claudiu Daniel Dolot. Decizia a fost publicată joi în Monitorul Oficial.

Potrivit deciziei, președintele ANPC Claudiu Daniel Dolot este eliberat din funcție începând de joi. Acesta este înlocuit în funcție de Mihai Culeafa., vicepreședintele instituției.

Mihai Culeafa exercită atribuțiile funcției de președinte al ANPC, până la numirea conducătorului instituției în condițiile legii, scrie în decizia premierului.

Claudiu Daniel Dolot a fost numit în fruntea ANPC în luna februarie.

Fostul șef al ANPC: problemele sunt după ușa biroului

„Astăzi, am aflat că mandatul meu de președinte al ANPC s-a încheiat. Problemele sunt mereu după ușa biroului, iar oamenii de astăzi și de mâine trebuie să înțeleagă că din birou nu se observă lucrurile foarte clar, ci de pe teren, acolo unde trebuie să se alinieze normalității și cerințelor oamenilor”, a reacționat Claudiu Dolot printr-un comunicat publicat pe pagina de Facebook a ANPC.

El subliniază că și-a concentrat activitatea în fruntea instituției pentru a „proteja consumatorii, dar mai ales pentru a le arăta respectul cuvenit”.

„Pe timpul mandatului am desfășurat un adevărat maraton al campaniilor de informare, educare și prevenție, dar și foarte multe controale, pentru a ne asigura că drepturile consumatorilor sunt respectate. (…) Protecția consumatorilor nu se negociază, sens în care doar acțiunile, însoțite de rezultate, contează!”, mai precizează Claudiu Dolot.

ANPC,  campanie de depistare a țepelor de Black Friday. Amenzi pentru zeci de companii

În ultimele zile de mandat ale lui Dolot, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a înfiinţat Comandamentului Special Black Friday, care a supravegheat permanent, 24 din 24 de ore, ofertele cu promoţii din această perioadă, indiferent de domeniul de activitate.

Zeci de companii au fost amendate pentru abateri legate de preţurile produselor aflate în promoţie sau de etichetarea acestora cu ocazia Black Friday.

Anterior, ANPC a desfășurat numeroase controale în supermarketuri și centre comerciale și a amendat companiile și a propus închiderea unor magazine pentru neregulile constate, precum produse expirate și mizerie.

Comercianții au fost sancționați atât pentru condițiile insalubre din magazine, cât și pentru reclamele mincinoase, în special cele făcute în timpul campaniilor de Black Friday.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Petru

    vineri, 19.11.2021 at 10:55

    Era și de așteptat.Cei care își fac meseria sunt destituiți imediat.Punem în funcții de conducere pilele și lingăii.De aceea nu merg bine și nu vor merge bune treburiile în România.Să ne ajute bunul Dumnezeu. În ’89 au murit niște oameni pentru ca, copii noștrii să aibe o viață mai bună.S-au spulberat toate visuriile!!! Am ajuns să fim conduși de niște oameni de nimic ,care sacrifică un popor pentru propriile lor interese.Rușine !

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate