Eveniment
ACCIDENT rutier între Ighiu și Cricău. Doi bărbați au ajuns la spital, după ce două mașini s-au lovit

Un accident rutier s-a produs miercuri, între Ighiu și Cricău. Doi bărbați din comunele Ighiu și Cricău au ajuns la spital după ce două mașini s-au lovit.
Potrivit IPJ Alba, la data de 14 iulie, în jurul orei 06:50, pe raza comunei Cricău, un bărbat, de 51 de ani, din comună, în timp ce conducea un autoturism, în direcția Ighiu – Cricău, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat, de 43 de ani, din comuna Cricău.
În urma accidentului, cei doi conducători auto au suferit leziuni corporale și au fost transportați la spital.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News