Connect with us
Advertisement

Actualitate

Agenția Națională de Administrare Fiscală raportează încasări totale cu 7 la sută mai mari. Veniturile din TVA, în ușoară scădere

Publicat

anaf Veniturile bugetare colectate de Agenția Națională de Administrare Fiscală până la data de 16 martie au fost de 35.752,4 milioane lei, ceea ce reprezintă cu 7 la sută mai mult față de perioada similară a anului 2015, informează instituția într-un comunicat.

Potrivit ANAF, din informațiile analizate până la această dată, situația veniturilor colectate în detaliu se prezintă astfel:

– La bugetul de stat s-au încasat 24.198,9 milioane de lei, cu 9% mai mult față de aceeași perioadă din 2015.

– La impozitul pe profit s-au încasat 846,6 milioane de lei, cu 32% mai mult față de aceeași perioadă din 2015. Creșterea încasărilor din perioada analizată, la acest impozit, s-a datorat creșterilor de viramente înregistrate de la agenții economici (+ 28,7%, respectiv cu 162,8 milioane de lei mai mult), cât și a impozitului virat de către băncile comerciale (+ 82%, respectiv cu 52,3 milioane de lei mai mult).

– La impozitul pe venit s-au încasat 4.555,7 milioane de lei, cu 3% mai mult decât în 2015. Încasările din taxa pe valoare adăugată (TVA) au fost de 10.290,2 milioane de lei, cu 0,24 mai mici față de aceeași perioadă din 2015. Încasările din accize (inclusiv taxa pe viciu) au fost mai mari cu 10% față de perioada analizată a anului precedent, veniturile fiind de 4.692,8 milioane de lei. Încasările la capitolul „rest venituri” au fost mai mari cu 936,1 milioane de lei (49% față de cele din aceeași perioadă a anului 2015).

– La bugetul fondului național unic pentru asigurări în sănătate s-au încasat 3.814,1 milioane de lei. Se constată o creștere cu 3% față de perioada similară a anului 2015.

– La bugetul asigurărilor sociale de stat s-au încasat 6.248,7 milioane de lei, cu 6% față de perioada similară a anului 2015.

– La bugetul asigurărilor sociale de șomaj se constată o creștere cu 14% (324,7 milioane de lei față de 284,8 milioane de lei în perioada similară a anului 2015).

sursa: anaf.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement