Connect with us
Publicitate

Actualitate

ALEGERI PARLAMENTARE | Secretarul de stat Stelian Fedorca: „Avem nevoie de Teodor Atanasiu şi Dan Simedru în Parlament”

Publicat

Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Stelian Fedorca, s-a aflat zilele trecute într-o vizită în judeţul Alba şi cu această ocazie şi-a exprimat susţinerea pentru candidaţii Uniunii Social Liberale la alegerile parlamentare.

Stelian Fedorca a avut întâlniri cu administraţia locală şi cu reprezentanţii unităţilor de învăţământ din Cugir, dar şi cu liberalii Teodor Atanasiu şi Dan Coriolan Simedru, candidaţii USL pentru Colegiul numărul 1 Senat, respectiv Colegiul Cugir – Zlatna la Camera Deputaţilor.

Fedorca a spus că este nevoie de prezenţa celor doi liberali în viitorul Parlament al României pentru a susţine noua Legea a Educaţiei, menită să schimbe în bine învăţământul românesc.

În urma solicitării făcute de Teodor Atanasiu şi Dan Coriolan Simedru, Stelian Fedorca a anunţat că va susţine deblocarea proiectului de înfiinţare a unei secţii a Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca la Cugir care să pregătească forţa de muncă specializată din zonă.

Acest proiect a fost început în anul 2008 de administraţia locală în parteneriat cu firma „Star Transmission Cugir” şi mai mulţi agenţi economici din zonă, însă după schimbarea Guvernului Tăriceanu s-a tăiat finanţarea necesară. Proiectul prevedea construirea unui campus şi a unei secţii universitare care să pregătească specialiştii pe domeniile tehnice cerute de piaţa muncii, iar practica să fie făcută la agenţii economici din zonă.

Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei a anunţat totodată că va ţine cont de solicitarea primarului Cugirului Adrian Teban, susţinut de candidaţii USL, Teodor Atanasiu şi Dan Simedru, ca ministerul să aloce fonduri pentru continuarea lucrărilor la Colegiul „I.D. Lăzărescu”. Aici vor fi clase profesionale pentru tinerii din zonă pentru a se pregăti în meserii căutate de investitori precum „Star Transmission”.

Fedorca a dat şi o altă veste bună, spunând că ministerul a decis deblocarea a 600 de posturi în învăţământ, în special personal auxiliar precum lucrători întreţinere sau şoferi. Din cauza blocării posturilor, mai multe şcoli stăteau cu microbuzele şcolare în curte pentru că nu puteau angaja şoferi pentru a le conduce.

N.Red. Responsabilitatea pentru conţinutul articolelor publicate în secţiunea „Alegeri parlamentare” aparţine în întregime formaţiunilor politice, candidaţilor nominalizaţi şi susţinătorilor acestora.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Luciana

    sâmbătă, 24.11.2012 at 17:14

    La ce va folosesc Atanasiu si Simedru in Parlament???? CA habar n-au de invatamant cum habar n-are nici onor ministra Abramburica si nici ciudatul asta plecat in campanie electorala in loc sa se ocupe de treburile lui in minister!!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate