Connect with us
Publicitate

Actualitate

ALEGERI PARLAMENTARE | Teodor ATANASIU: Justiţie independentă şi egală pentru toţi românii

Publicat

În ultimii ani, Traian Băsescu şi guvernele PDL controlate de el au încercat prin toate mijloacele să transforme România într-o ţară slabă, să îngenuncheze instituţiile fundamentale astfel încât grupurile de interese din jurul lor să poată fura nestingherite. Băsescu şi PDL au atacat şi slăbit fiecare structură a statului şi au afectat viitorul fiecărui cetăţean din România.

De planurile meschine gândite de „preşedintele jucător” şi gaşca sa de prieteni nu a scăpat nici JUSTIŢIA. Guvernele portocalii şi Traian Băsescu au subordonat instituţiile fundamentale ale justiţiei pentru a proteja grupurile de interese din sfera PDL şi pentru a hăitui adversarii politici sau din societatea civilă, ducând la scăderea dramatică a încrederii în lege şi în aplicarea ei. Au politizat justiţia şi actul de justiţie.

Uniunea Social Liberală va promova o serie de măsuri pentru reformarea justiţiei din România, pentru creşterea încrederii în lege şi aplicarea ei.

Justiţia va fi independentă şi egală pentru toţi românii, iar pentru acest lucru trebuie să eliminăm influenţa politică asupra sistemului judiciar. Deciziile privind justiţia şi numirile din justiţie nu trebuie să mai aparţină celor care deţin funcţii politice, iar resursele financiare pentru acest domeniu trebuie gestionate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv de profesioniştii din justiţie.

Ca parlamentar dar şi ca liberal am considerat întotdeauna că justiţia trebuie lăsată să-şi facă treaba fără ingerinţe politice, iar mediul politic trebuie să-i asigure şi să-i garanteze independenţa pentru că numai astfel vom avea un act de justiţie corect şi egal pentru toţi cetăţenii români.

Noi, cei din USL, vom continua să DEMASCĂM CORUPŢIA GUVERNĂRII PDL şi să-i trimitem în faţa Justiţiei pe cei care au jefuit banul public. De această dată vă garantăm că nu vor mai fi scăpaţi prin influenţe politice deoarece justiţia va fi independentă şi îi va judeca corect şi conform legii.

USL va implementa o serie de politici anticorupţie care vor viza şi problemele din domeniul justiţiei, al achiziţiilor publice, spitale şi şcoli, zonele care afectează cel mai mult viaţa românilor şi ignorate în ultimii ani. Avem şi alte măsuri pentru justiţie care să îmbunătăţească actul de justiţie şi să asigure o justiţie independentă şi egală pentru toţi cetăţenii României indiferent de funcţie, culoarea politică sau avere.

Vrem să restabilim încrederea oamenilor în instituţiile democratice şi în regulile lor. Să aşezăm instituţiile statului şi raporturile între oameni pe baze normale. Pentru acest lucru Traian Băsescu, PDL şi ARD, cei care în ultimii ani au slăbit forţa justiţiei şi a instituţiilor fundamentale ale statului, nu trebuie să mai ajungă la putere, nu mai au dreptul legitim să guverneze această ţară după ce i-au sărăcit şi umilit pe români.

România poate fi din nou PUTERNICĂ însă are nevoie de VOTUL TĂU! Un vot pentru USL înseamnă un vot pentru România puternică!

Teodor ATANASIU – SENATOR USL

N.Red. Responsabilitatea pentru conţinutul articolelor publicate în secţiunea „Alegeri parlamentare” aparţine în întregime formaţiunilor politice, candidaţilor nominalizaţi şi susţinătorilor acestora.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Pilu

    miercuri, 05.12.2012 at 15:47

    Pentru respectarea acestor promisiuni, sunt convins ca il veti desemna pe Catalin Voicu sa rezolve toate problemele la justitie. Are cea mai mare experienta.
    Pentru cine nu stie cine este acest personaj,scieti acest nume in casuta de la
    ,,Goagal ‘ si apasat pe butonul ,, cautare” .Dupa ce ctititi ce veti gasi, va veti convinge de ,, omul potrivit la locul potrivit”
    PS. Ii asteptam pe candidati sa vina cu ,,gogosi proaspete” vineri in Piata Cetatii.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate