Administrație
ANGAJĂRI la STAT. POSTURILE vacante în instituții publice din județul Alba. Calendarul concursurilor și condiții de participare
În această perioadă, în județul Alba sunt vacante mai multe posturi în instituții publice.
Candidații interesați de ocuparea acestora trebuie să îndeplinească unele condiții, privind studiile, vechimea de muncă și alte cerințe.
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exercițiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
POSTURI VACANTE:
Asociația Comunelor de Munte – Munții Apuseni – județul Alba (Bucium)
– auditor intern, grad profesional asistent, la Compartimentul de audit public intern
Condiții: studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, în științe/domeniul economic și/sau juridic; experiență în specialitatea studiilor – minimum 9 ani pentru auditorul intern, grad profesional asistent; cunoștințe de utilizare a aplicației Microsoft Oftice (Word, Excel, PowerPoint și Outlook); disponibilitatea la deplasări frecvente în comunele din județul Alba aflate în aria de responsabilitate a Compartimcartuiui de audit public intern, precum și, ocazional, pe teritoriul național, conform programelor de pregătire profesională planificate; obținerea avizului favorabil la interviul de avizare, susținut conform pct 2.3.4.1. din Normele generale privind exercitarea activității de audit public intern, aprobate prin H.G. nr. 1086/2013.
Termen limită de depunere a dosarelor: 18 mai 2021, ora 16:00
Concurs: 25 mai 2021, ora 10:00 – susținere interviu de avizare; 26 mai 2021, ora 10:00 -: proba scrisă; 31 mai 2021, ora 10:00 – proba interviu.
Relaţii suplimentare, la sediul Asociației Comunelor de Munte – Munții Apuseni – Alba, Primăria Comunei Bucium, Str. Principală nr. 25, județul Alba, telefon 0769/226.585
ALBA IULIA
Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia
– inspector de specialitate, grad I, la Serviciul Financiar Contabilitate
Condiții: studii universitare de licență absolvite cu diplomă/studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, în domeniul științelor economice; vechime în specialitatea studiilor – minimum 3 ani și 6 luni; abilități de operare calculator; abilități de comunicare.
Data limită pentru depunerea dosarelor: 29 aprilie 2021, între orele 09.00-12.00
Concurs: 11 mai 2021, ora 10:00: testare psihologică; 12 mai 2021, ora 10:00: proba scrisă; 17 mai 2021, ora 10:00: proba practică; 20 mai 2021, ora 10:00: proba interviu.
Relaţii suplimentare, la sediul din Alba Iulia, Bd. Revoluţiei 1989 nr. 23, judeţul Alba, telefon 0258/820.825, interior 146.
AIUD
Colegiul Naţional „Titu Maiorescu” Aiud
– secretar
Condiții: studii superioare; vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării postului – 3 ani.
Termenul limită de depunere a dosarelor: 10 mai 2021, ora 14.00
Concurs: 17 mai 2021, ora 10.00 – proba scrisă; proba practică se susține în maximum 4 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise, după soluționarea eventualelor contestații; interviul se susține în maximum 4 zile lucrătoare de la data susținerii probei practice, după soluționarea eventualelor contestații.
Relaţii suplimentare, la sediul Colegiului Naţional „Titu Maiorescu” din Aiud, str. Ecaterina Varga nr. 10, Judeţul Alba, telefon: 0258/861.946.
Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud
– director medical
Condiții: absolvent de învățământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul medicină, specializarea medicină; confirmat cel puțin medic specialist; minimum 5 ani vechime în specialitatea respectivă
Dosarele de înscriere la concurs se pot depune până la data de 14.05.2021. ora 15.00, la Biroul Resurse Umane din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Aiud, str. Ecaterina Varga nr. 6.
Concurs: 24 mai 2021, ora 10.00 – proba scrisă; 27 mai 2021. ora 10.00 – susținerea proiectului de specialitate și interviul de selecție – la Sala de ședință a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba, în Alba Iulia, Bd. 1 Decembrie 1918 nr. 68.
Relații suplimentare se pot obține la sediul spitalului, la secretariatul comisiei de concurs sau la telefon 0258861302, interior 102.
Grădinița cu Program Prelungit „Primii Pași” Aiud
– îngrijitor (1/2 normă)
Condiții: studii medii; vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului – nu se solicită.
Concurs: 12 mai 2021, ora 13.00 – proba scrisă; 14 mai 2021, ora 13.00 – proba interviu
Relații suplimentare, la sediul Grădiniței cu Program Prelungit „Primii Pași” din Aiud, str. Sergent Hațegan nr. 3, Judeţul Alba, telefon 0258/861.465.
BLAJ
Primăria Municipiului Blaj
Centrul de zi de socializare și petrecere a timpului liber (tip club) pentru persoane vârstnice
– asistent social, grad debutant, grad I/grad II, normă 1/2, studii S (post temporar vacant)
Condiții: studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, cu domeniul de licență asistență socială, specializarea asistență socială; vechime în specialitatea studiilor între 0-5 ani;
– expert IT, grad I/grad IA, normă 1/4, studii S (post temporar vacant)
Condiții: studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, cu domeniul dc licență științe administrative, specializarea administrație publică, sau în ramura de știință, științe inginerești; vechime în specialitatea studiilor între 5-10 ani.
Termenul limită de depunere a dosarelor: 6 mai 2021, ora 14.00
Concurs: 14 mai 2021, ora 10.00 – proba scrisă; data și ora interviului se vor comunica ulterior.
Relaţii suplimentare, la sediul Serviciului Public de Gospodărie Comunală Blaj, str. Dr. Vasile Suciu nr. 4, Județul Alba, telefon 0258/710.110, fax: 0258/710.014.
CUGIR
Spitalul Orășenesc Cugir
– infirmier –Compartimentul Boli Infecțioase
Condiții: minimum 8 clase/diplomă de infirmier; minimum 6 luni vechime.
Termenul limită de depunere a dosarelor: 6 mai 2021, ora 15.00
Concurs: 17 mai 2021, ora 10.00: proba scrisă; 20 mai 2021, ora 11.00: proba practică; 26 mai 2021, ora 12.00: proba interviu.
– infirmier – Camera de Gardă
Condiții: minimum 8 clase/diplomă de infirmier; nu se solicită vechime.
Termenul limită de depunere a dosarelor: 6 mai 2021, ora 15.00
Concurs: 17 mai 2021, ora 10.00: proba scrisă; 20 mai 2021, ora 11.00: proba practică; 26 mai 2021, ora 12.00: proba interviu.
– infirmier – Compartimentul Chirurgie
Condiții: minimum 8 clase/diplomă de infirmier; minimum 6 luni vechime.
Termenul limită de depunere a dosarelor: 6 mai 2021, ora 15.00
Concurs: 17 mai 2021, ora 10.00: proba scrisă; 20 mai 2021, ora 11.00: proba practică; 26 mai 2021, ora 12.00: proba interviu.
– îngrijitor curățenie –Compartiment Chirurgie
Condiții: minimum 8 clase; vechime – minimum 4 luni.
Termenul limită de depunere a dosarelor: 6 mai 2021, ora 15.00
Concurs: 17 mai 2021, ora 10.00: proba scrisă; 20 mai 2021, ora 11.00: proba practică; 26 mai 2021, ora 12.00: proba interviu.
Relații suplimentare, la sediul Spitalului Orășenesc Cugir, str. Nicolae Bălcescu nr. 7, județul Alba, telefon 0786.225.608.
SEBEȘ
Serviciul Public de Administrarea Patrimoniului Sebeș
Termenul limită de depunere a dosarelor: 28 aprilie 202, ora 15.00
– inspector de specialitate IA – Serviciul Întreținere și Reparații, Salubritate, Zone Verzi și de Agrement
Condiții: studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul construcții, minimum 2 ani vechime în specialitatea studiilor
Concurs: 10 mai 2021, ora 10.00: proba scrisă; 13 mai 2021, ora 10.00: proba interviu.
– șofer I – Biroul Administrativ
Condiții: studii medii; minimum 5 ani vechime în specialitate/calificare; carnet de conducere categoriile B, C, E.
Concurs: 10 mai 2021, ora 10.00: proba scrisă; 13 mai 2021, ora 10.00: proba practică; 18 mai 2021, ora 10.00: proba interviu.
– muncitor necalificat – Compartimentul Salubritate și muncitor necalifîcat – 3 posturi – Compartimentul Zone Verzi
Condiții: studii generale; fără vechime.
Concurs: 10 mai 2021, ora 10.00: proba practică; 13 mai 2021, ora 10.00: proba interviu.
Relaţii suplimentare, la sediul Serviciului Public de Administrarea Patrimoniului Sebeș, str. Viilor nr. 28, Județul Alba, telefon 0258/730.148, e-mail spap_sebes@yahoo.com.
Liceul German din Sebeş
– îngrijitor
Condiții: studii gimnaziale; vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului – nu se solicită.
Concurs: 10 mai 2021, ora 09:00: proba scrisă; 13 mai 2021, ora 09:00: proba practică; 18 mai 2021, ora 09:00: proba interviu.
Relaţii suplimentare, la sediul Liceului German din Sebeş, str. Ştefan cel Mare nr. 1, judeţul Alba, telefon: 0371/348.884.
CÂMPENI
Spitalul de Boli Cronice Câmpeni
– director medical (perioadă determinată)
Condiții: absolvenți de învățământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul medicină, specializarea medicină; sunt confirmați cel puțin medic specialist; vechime în specialitatea postului – minimum 5 ani
Termen limită pentru înscrieri: 5 mai 2021, inclusiv, ora 15.00, la sediul Spitalului de Boli Cronice din Câmpeni, str. Crișan nr. 11. județul Alba, cod poștal 515500, telefon 0258/771.582.
Concurs: 13 mai, ora 10.00 – test grilă/lucrare scrisă; 14 mai, ora 10.00 – susținerea proiectului; 17 mai, ora 10.00 – interviul de selecție.
Relații suplimentare, tel./fax: 0258/771.582, între orele 07.00-15.0
Liceul Tehnologic Silvic Câmpeni
– administrator financiar
Condiții: studii medii, fără condiție de vechime
Termenul pentru depunerea dosarelor: 10-14 mai 2021, între orele 10.00-14:00
Concurs: 24 mai 2021, ora 10.00 – proba scrisă; 25 mai 2021, ora 10.00 – proba practică, urmată de interviu.
Relaţii suplimentare, la secretariatul Liceului Tehnologic Silvic Câmpeni, str. Izvoarelor, nr. 2, telefon: 0258/771.544.
ALTE LOCALITĂȚI
Şcoala Gimnazială Stremţ
– coordonator proiect POCU 1 cu titlul „REGAL”, ID 133997 – post contractual pe perioadă determinată, 4 ore/lună – 27 luni
– consilier educațional proiect POCU 1 cu titlul „REGAL”, ID 133997 – 2 posturi vacante contractuale, pe perioadă determinată, 40 ore/lună – 27 luni
Condiții pentru cele trei posturi: studii superioare finalizate în domeniul educației (limbi străine/asistență socială); certificat de formare în coordonare/management; experiență de coordonator/manager în unitate școlară – 2 ani; funcție de bază în cadrul instituției; experiență la catedră – minimum 6 ani.
Termenul limită de depunere a dosarelor: 28 aprilie 2021, ora 14:00
Concurs: 11 mai 2021, ora 10.00 – proba interviu (probă unică).
Relații suplimentare, la sediul Şcolii Gimnaziale Stremţ, strada Principală, nr. 97, judeţul Alba, telefon 0258/848.123.
Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Ighiu
– expert evenimente (pe perioadă determinată, în cadrul Proiectului „Implementare SDL Ighiu, Cod SMIS 2014+140033”)
Condiții: studii medii absolvite, cu diplomă de bacalaureat; experiență organizare evenimente cu copiii, pe teme, precum nediscriminare, voluntariat, multiculturalism; vechime: minimum 1 an.
Termenul limită pentru depunerea dosarelor: 26 aprilie 2021, ora 13.00
Concurs: 6 mai 2021, ora 10.00 – proba practică; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Relaţii suplimentare, la Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” cu sediul în localitatea Ighiu, Str. Şcolii nr. 32 judeţul Alba telefon 0258/844.207, mobil: 0729/390.290, e-mail: scoalaighiu@yahoo.com.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News