Aproape 400 de angajaţi de la Roșia Montană Gold Corporation, în şomaj tehnic până la 1 aprilie. Compania minieră şi-a redus activitatea
Este vorba despre un număr de 392 de salariaţi, reprezentând personal care era cuprins la departamentele de construcţii şi reabilitare a patrimoniului din zonă, mineri care lucrau pentru decolmatarea şi punerea în valoare a minei Cătălina Monuleşti, cei din compartimentul de relocări şi comunicare şi personal TESA.
În şedinţa de miercuri a sindicatului a fost făcut anunţul de suspendare a contractelor de muncă, iar aceşti oameni vor primi 75% din salariu, până la sfârşitul lunii martie. Este vorba în principal despre locuitori din Roşia Montană, Abrud, Bucium, Bistra, Câmpeni şi alte localităţi din Munţii Apuseni.
Reprezentantul RMGC, Cătălin Hosu, a declarat pentru Alba24.ro că "RMGC confirmă reducerea activităţii companiei, ca urmare a întârzierilor repetate în procedura de evaluare şi autorizare a proiectului minier de la Roşia Montană. Ne dorim ca această situaţie să fie temporară şi ca evaluarea proiectului minier să se încheie cât mai repede pentru a putea construi cea mai moderna mină din România, care să respecte cele mai înalte standarde europene şi care să genereze mii de locuri de muncă şi bunăstare atât în Roşia Montană, cât şi pe plan naţional".
Cristian Albu, liderul Sindicatului "Viitorul Mineritului", a confirmat pentru Alba24.ro că este vorba despre 392 de angajaţi pentru care sunt suspendate contractele de muncă, pentru o perioadă de o lună, în urma reducerii activităţii prin neautorizarea proiectului minier.
Primarul comunei Roşia Montană, Eugen Furdui, a declarat pentru Alba24.ro că “s-a ajuns în situaţia pe care nu şi-o dorea nimeni, adică oamenii să rămână fără loc de muncă. Activitatea firmei s-a restrâns la minimum posibil pentru a putea funcţiona, de la 1 martie. Sperăm că în ultimul moment va privi cineva spre oamenii care vor să muncească. În varianta proastă în care nu se va relua activitatea, angajaţii vor intra în şomaj de la 1 aprilie, iar şomajul este deja foarte mare în zonă”.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (18)