ASTĂZI: Circulație fără restricții pentru alegătorii din țară, inclusiv în localitățile carantinate. Precizări BEC
Alegătorii din ţară, inclusiv cei din localităţile carantinate, se vor putea deplasa la secţiile de votare fără restricţii şi fără a prezenta documente doveditoare ale motivului deplasării.
Purtătorul de cuvânt al BEC, Mircea Preoţescu, a reamintit că alegătorii de pe teritoriul României îşi pot exercita dreptul de vot, duminică, între orele 7.00 şi 21.00, iar cei care, la ora 21.00, odată cu închiderea oficială a urnelor, se află în sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara acestuia îşi pot exprima opţiunea electorală până cel mult la ora 23.59.
AICI, harta interactivă a secțiilor de votare.
"În intervalul 6 decembrie 2020, ora 5.00, - 7 decembrie, ora 1.00, alegătorii, inclusiv cei din localităţile carantinate, se vor putea deplasa la secţiile de votare sau de la secţiile de votare fără restricţii şi fără prezentarea documentelor doveditoare ale motivului deplasării. De la această regulă fac excepţie persoanele izolate sau carantinate, conform legii, acestea având posibilitatea să îşi exercite dreptul de vot prin intermediul urnei speciale", a spus purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Central.
Reamintim că în județul Alba sunt în carantină localitățile Alba Iulia, Blaj, Cugir, Vințu de Jos și Ciugud.
sursă: Agerpres
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit






Comentarii (1)