Eveniment
Opt persoane au câştigat concursul la Spitalul Judeţean Alba, pentru ocuparea posturilor vacante de asistent medical. S-au înscris 15 candidate pe 9 locuri
Luni, 7 noiembrie, s-a desfăşurat proba scrisă în cadrul concursului pentru ocuparea unor posturi temporar vacante de asistent medical la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba. Dintre cele 13 locuri vacante anunţate iniţial, conducerea Spitalului a precizat că au rămas doar 9, datorită reîntoarcerii la serviciu a titularilor.
Posturile pentru care s-a susţinut examen sunt pentru secţiile Radiolologie, ORL, Recuperări Medicale, Cardiologie, Geriatrie, Chirurgie generală (2), UPU şi ATI. Au fost scoase din listă posturile de la Neonatologie, Ortopedie şi Dispensar TBC.
Proba scrisă a început de la ora 12.00, iar interviul este programat în maxim două zile lucrătoare. Au fost admise dosarele a 15 candidate şi respinse trei dintre aplicaţii, pe motiv că nu au fost întrunite condiţiile de vechime cerute pentru postul de asistent medical.
Dintre cele 14 candidate care s-au prezentat la examen, 9 au obţinut minim 50 de puncte şi astfel au promovat în a doua etapă a concursului, interviul ce a fi organizat în 9 noiembrie, de la ora 12.00, la sediul Şcolii Postliceale Sanitare Alba (Alba Iulia, str. Ampoiului 2). Cinci candidate nu au obţinut punctajul necesar. Eventualele contestaţii pot fi depuse până marţi, la ora 16.00.
UPDATE: În urma interviului, au fost acceptate patru persoane pentru posturile de asistent medical principal şi încă patru pentru cele de asistent medical. Mai multe informaţii puteţi citi aici.
Ema CRACIA
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News