Connect with us

Economie

Când se plătesc pensiile în august, luna în care intră în vigoare taxarea. Cum se va aplica CASS

Publicat

Când se plătesc pensiile în august, luna în care intră în vigoare taxarea. Cum se va aplica CASS.

Pensiile se plătesc fără întârzieri în luna august, iar cele mai mari de 3.000 de lei vor fi diminuate cu 1-% din valoarea care depășește acest prag.

Reamintim că începând cu 1 august 2025, se va aplica o contribuție de asigurări sociale de sănătate (CASS) de 10% pentru partea din pensie care depășește pragul de 3.000 de lei.

Plata efectivă a acestei contribuții va fi resimțită de toți pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei, odată cu virarea pensiei aferente lunii august. Contribuția va fi reținută la sursă.

Când se plătesc pensiile în august

Astfel, plata pensiilor se face conform calendarului de plăți, după cum urmează:

  • în intervalul 01-15 ale lunii pentru beneficiarii care au optat pentru plata prin intermediul Companiei Naționale Poșta Română SA;
  • în data de 11 ale lunii în cont curent/card, pentru cei care au optat pentru plata prin intermediul băncilor cu care CNPP are încheiate convenții.

11 august este într-o zi de luni, lucrătoare, astfel încât nu vor fi probleme sau amânări ale datei la care se virează.

Casa Națională de Pensii dă asigurări că nu vor exista întârzieri la plata pensiilor.

Cum se taxează pensiile din august 2025

Pentru determinarea contribuției CASS, baza lunară de calcul o reprezintă partea care depășește suma lunară de 3.000 de lei, pentru fiecare drept de pensie, potrivit Digi24.ro.

Exemplu de calcul pentru o pensie de 5.000 de lei:

  • Contribuție CASS = (5.000 – 3.000) × 10% = 2.000 × 10% = 200 lei
  • Contribuabilul va plăti 200 lei CASS lunar

Pentru comparație, un salariat cu venit brut de 5.000 lei plătește CASS de 500 lei (5.000 × 10%).

Noua reglementare se aplică tuturor categoriilor de pensionari, indiferent de sursa pensiei:

  • Pensiile de stat din sistemul public reglementat de Legea nr. 360/2023
  • Pensiile de serviciu (prevăzute de legi speciale)
  • Pensiile din sistemul privat administrat
  • Pensiile din sistemele facultative

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.