Connect with us
Advertisement

Eveniment

Ce a pățit un tânăr din Teiuș care a găsit un telefon și a încercat să îl vândă. Ce trebuia să facă cu el

Publicat

Polițiștii din Teiuș îl cercetează pe un tânăr din oraș pentru infracțiunea de însușirea bunului găsit, au transmis reprezentanții IPJ Alba.

Acesta a găsit, pe stradă, un telefon mobil și în loc să îl predea autorităților și l-a însușit, ba mai mult a încercat să îl vândă. Riscă acum chiar închisoare de la o lună la 3 luni sau amendă.

La data de 27 noiembrie 2019, polițiștii din Teiuș l-au identificat pe un tânăr de 20 de ani, din oraș, bănuit de săvârșirea infracțiunii de însușirea bunului găsit.

Se pare că, în cursul lunii august 2018, tânărul ar fi găsit un telefon mobil, în timp ce se deplasa pe strada Mihail Kogălniceanu din Teiuș, iar în loc să se prezinte, în termen de 10 zile, la o unitate de poliție, pentru a-l preda, și l-a însușit. Ulterior, acesta ar fi încercat să vândă telefonul, contra sumei de 400 de lei.

Inspectoratul de Poliție Județean Alba reamintește prevederile art. 243 din Codul Penal, potrivit căruia “fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităților sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.

Cu aceeași pedeapsă se sancționează și însușirea, pe nedrept, a unui bun mobil ce aparține altuia, ajuns din eroare sau în mod fortuit în posesia făptuitorului, sau nepredarea acestuia în termen de 10 zile din momentul în care a cunoscut că bunul nu îi aparține”.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement