Connect with us
Publicitate

Uncategorized

Cea mai puternică explozie solară din ultimii patru ani. Se aşteaptă furtună geomagnetică de nivel mediu

Publicat

O undă de radiaţii provenită dintr-o explozie solară produsă marţi se apropie de Terra, cu 1100 km/secundă. Specialiştii NASA au precizat că explozia nu a fost îndreptată spre Pământ, în momentul manifestării acesteia, iar nivelul de forţă a fost medie (M-2), astfel că efectele asupra planetei noastre sunt aşteptate să fie relativ slabe.

Explozia înregistrată de un observator NASA a fost spectaculoasă, cea mai puternică din ultimii patru ani şi va produce o furtună geomagnetică, începând de miercuri seara, cel mult de nivel mediu. Sistemele de comunicaţii prin satelit ar putea fi afectate, însă specialiştii se aşteaptă la efecte minore. Va fi afectat însă câmpul magnetic al Pământului, urmând să fie observate aurore.

„Arată ca şi cum cineva ar fi ridicat un bulgăre (imens) de praf în aer. Nu am mai văzut până acum materie eliberată în felul acesta. Este un eveniment uimitor”, a descris explozia solară spectaculoasă fizicianul solar NASA, C. Alex Young. Filmul evenimentului solar a fost făcut public.

[media id=355 width=320 height=240]

Soarele trece prin perioada activă, din ciclul solar de 11 ani. Activitatea acestuia este monitorizată de mai multe navete spaţiale NASA.

sursa foto: space.com

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate