Connect with us
Publicitate

Eveniment

CJ Alba a investit în Spitalul Județean 25 de milioane de lei, în patru ani. Cum s-au cheltuit banii. Ești mulțumit de serviciile medicale?

s

Publicat

spitalul judetean abi Consiliul Județean Alba a investit peste 25 de milioane de lei în spitalul din Alba Iulia, în ultimii patru ani, de la data când a preluat unitatea de la Ministerul Sănătății. Banii aprobați au fost cheltuiţi pentru lucrări de reparaţii capitale în mai multe secţii, dotare cu aparatură și echipament medical şi calculatoare. Din august 2010, de când CJ Alba a preluat administrarea spitalului, acesta a trecut printr-o serie de modificări.

„Înainte de 2010 spitalul avea autorizație de funcționare cu plan de conformare, însă existau foarte multe locuri în care condițile de funcționare erau departe de a fi cele normale, iar condițile hoteliere din majoritatea secțiilor erau sub nivelul de bază”, a declarat pentru Alba24.ro, managerul spitalului, Nicoleta Coșarcă. Consiliul Județean Alba împreună cu conducrea spitalului au stabilit prioritățile în funcție de buget. Reparațile capitale care au fost făcute în cadrul spitalului județean au fost suportate în proporție de 98% de către CJ Alba.

În anul 2010, CJ Alba a aprobat 811.590 lei din care 340.800 lei au fost pentru investiții, cheltuieli de proiectare și dotări.

Pentru anul 2011, bugetul alocat a fost de 3.396.000 lei. Peste 2.800.000 lei au fost pentru investiții, iar restul de 500.000 lei au fost pentru cheltuieli materiale. Din banii pe 2011 s-au făcut reparații capitale la secția de oncologie, boli infecțioase, ATI, Corpul F, heliport și s-au dotat secţiile cu aparatură medicală.

Pentru anul 2012 s-au aprobat 10.000.000 lei, din care, pentru cheltuieli materiale s-au utilizat peste 1.700.000 lei, iar restul de 8.300.000 lei au fost pentru dotări și reparații capitale înla clădirea de boli infecțioase, la secția de dermatologie, finalizarea lucrărilor de la oncologie și ATI, reparații capitale la policlinică și la cele patru ascensoare ale spitalului.

La renovarea și modernizarea Spitalului Județean din Alba Iulia au contribuit din anul 2012, pe lângă Consiliul Județean Alba, şi companii locale.

În 2013, CJ Alba a finanțat spitalul cu peste 7.000.000 lei. Pentru cheltuieli materiale s-au folosit aproximativ 2.500.000 lei, pentru cofinanțarea proiectului European E-Sănătate s-au utilizat 238.000 lei, iar pentru cheltuieli de investiții s-au folosit peste 4.300.000 lei. Aici intră dotarea secțiilor cu aparatură medicală și reparații capitale la radiologie, la secțiile de urologie, proiectul la chirurgie, reparații la secția de gastroenterologie laboratorul de analize medicale, mansardarea corpului clădirilor C+D, reparații capitale la instalația de încălzire și alimentare cu apă rece și caldă menajeră în ambulatoriul de specialitate și reparație curentă la compartimentul de oftalmologie.

ati2 Pentru 2014, Consiliul Județean Alba a alocat aproximativ 4.700.000 lei din care, pentru cheltuielile de cofinanțare a proiectului European E-Sănătate și pentru cheltuieli materiale s-au alocat în jur de 1.400.000 lei, iar pentru învestiții s-au folosit peste 3.200.000 lei. În anul 2014 banii au fost alocați pentru finalizarea lucrărilor la spălătorie, secția de boli infecțioase, radiologie, secția chirurgie generală și reparații capitale la instalațiile sanitare, termice, fluide medicale la corpurile A+B.

Consiliul Județean Alba suportă doar cheltuielile de investiții, iar Casa de Asigurări de Sănătate alocă pentru fiecare caz rezolvat 1,710 lei. În această sumă de bani intră analizele, medicația pacientului, hrana, investigațile și manopera, iar în multe cazuri suma acordată nu acoperă și utilitățile, iar acestea sunt suportate din veniturile proprii ale spitalului, potrivit reprezentanţilor unităţii medicale.

dermatologie nou 1 Medicația pacientului este suportată în majoritatea cazurilor de CNAS, iar dacă se întâmplă să nu fie un anumit tip de medicament în farmacia spitalului și pacientul cumpără pe bani proprii acel produs în baza recomandării medicului curant sau șefului de secție, acesta primește înapoi suma respectivă în maxim trei luni. Rambursarea banilor se stabilește ce către membrii comisiei în limita bugetului, iar pacientul trebuie să facă dovada cheltuielilor pe care le-a efectuat în cursul spitalizării din fonduri proprii, în baza recomandării medicului curant.

„Strategia noastră nu a fost pe termen scurt și foarte scurt, ci a fost o strategie pe un mandat, s-a încheiat mandatul meu anul acesta, iar în februarie am câștigat un nou mandat, deci mergem cu strategia pe următorii trei ani. Pentru secția gastroenterologie avem deja proiect făcut, continuăm cu secția de pediatrie, proiectul pe chirurgie-urologie și celelate secții care au mai rămas” a declarat managerul spitalului, Nicoleta Coșarcă.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia este cea mai importantă unitate sanitară din judeţul Alba, pusă în funcţiune în anul 1973. Spitalul asigură asistenţă medicală de specialitate pentru aproximativ 67.000 de locuitori ai municipiului Alba Iulia, respectiv pentru aproximativ 380.000 de locuitori ai judeţului, îndeplinind totodată şi funcţia de spital de urgenţă. Spitalul din Alba are 763 de paturi pentru spitalizare continuă și 25 de paturi spitalizare de zi.

SONDAJ Alba24: Investițiile de la Spitalul Județean Alba au înbunătățit calitatea serviciilor medicale?

Loading ... Loading ...

Ce s-a modernizat în secţiile spitalului cu banii de la Consiliul Judeţean. Facilităţi pentru pacienţi

Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) a spitalului din Alba Iulia, complet reabilitată în 2012, deserveşte pacienţii din tot judeţul Alba. Pentru asigurarea unor servicii medicale de calitate a fost achiziţionată aparatură performantă, iar saloanele au fost complet refăcute şi dotate cu mobilier nou. Secţia dispune de 28 de paturi, cu două saloane pentru Terapie Intensivă I şi cele de Terapie Intensivă II (terapie intermediară postoperatorie). Un număr de 12 paturi sunt prevăzute cu monitor şi ventilator mechanic.

Pentru pacienţii care au un nivel mare de elemente toxice în organism sau care suferă de boli autoimune se pot realiza mai multe şedinţe de hemodiafiltrare sau plasmafereză, în funcţie de indicaţiile medicului, cu aparatul de dializă acută.

Hemodiafiltrarea reprezintă o metodă de îndepărtare a toxinelor şi altor deşeuri din corp aplicabilă pacienţilor critici, care nu pot suporta şedinţa de dializă convenţională. O sedinţă durează de la câteva ore la câteva zile, în funcţie de nevoile fiecărui pacient în parte.

Plasmafereza se utilizează în boli în care se produc mari cantităţi de proteine cu proprietăţi imunogenice-autoanticorpi. Principalele boli în care intervine acest mecanism patogenic sunt: boala Goodpasture, miastenia gravis, trombocitopenii de etiologie imună, cazurile severe de lupus eritematos sistemic sau glomerulscleroza focală sau segmentală.

Citeşte şi Servicii ATI la spitalul din Alba Iulia. Aparat de dializă acută pentru pacienţii cu nivel ridicat de toxine în corp

oncologie Secţia de Oncologie a Spitalului Judeţean Alba, precum şi ambulatoriul de specialitate al acestei secţii funcţionează din septembrie 2012, în apropierea unităţii de sănătate, într-un spaţiu reabilitat complet. Lucrările de modernizare a Secţiei de Oncologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba au început în 2010, cu fonduri de la Ministerul Sănătăţii. După descentralizarea instituţiilor locale, proiectul de reabilitare fost preluat de Consiliul Judeţean Alba, care a avut şi cea mai mare contribuţie în acest proiect, peste 2.200.000 de lei.

Secţia respectă toate standardele internaţionale şi are dotări de cea mai bună calitate. Sunt mai multe saloane, cu maxim patru paturi fiecare şi rezerve cu unu sau două paturi. Saloanele, de la parter şi etajul I sunt complet mobilate şi au fiecare acces la baie.

dermatologie În aprilie 2013, au fost finalizate lucrările de modernizare a saloanelor și a sălii de tratamente din cadrul Secției de Dermatologie. Aceasta dispune de opt paturi pentru spitalizare continuă.

Saloanele şi sala de tratamente au fost dotate cu mobilier nou, la standarde europene. Secţia de dermatologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba funcţionează în demisolul clădirii care găzduieşte şi Secţia de boli infecţioase.

Investiția s-a ridicat la suma de 281.773 lei și a cuprins renovarea și  compartimentarea spațiului, mobilierul și dotările necesare pentru funcționarea sălii de tratament.

radiologie În luna iulie 2014, după opt lună de lucrări de reparaţii capitale la Secţia de Radiologie şi în laboratorul de analize medicale, spitalul a inaugurat spaţiile renovate. În total, Consiliul Judeţean a alocat pentru cele două compartimente 1.398.456 lei, respectiv 440.965 de lei pentru laboratorul de analize medicale şi 957.490 lei pentru secţia de Radiologie. A fost achiziţionat şi un sistem de digitizare cu plăci de fosfor, sistem de arhivare, vizualizare, procesare, comunicare imagini radiologice şi robot pentru scris CD-uri pentru vizualizare imagini medicale, Spitalul din Alba Iulia fiind printre puţinele unităţi medicale publice din ţară care este dotat cu un astfel de echipament. Pentru această dotare au fost alocaţi 364.623 de lei.

Citeşte şi CJ Alba a dat 300.000 lei pentru repararea computerului tomograf de la Spitalul Județean de Urgenţă din Alba Iulia

Una dintre cele mai mari lucrări de reabilitare demarate de Spitalul Judeţean este cea a spaţiilor din Secţia de Boli Infecţioase. În luna mai 2014, zece saloane, din cele 15 pe care le are secţia, erau fost complet renovate şi dotate cu paturi şi saltele noi, iar grupurile sanitare şi holurile au fost refăcute. Investiţia este făcută de Consiliul Judeţean Alba este de 1.337.886 de lei. Conform proiectului, au fost înlocuite geamurile, s-au refăcut circuitele electrice şi au fost înlocuite ţevile şi instalaţiile de apă. Lucrările ar trebui să fie finalizate în noiembrie.

Din 2012, pacienţii cu afecţiuni oculare din judeţul Alba beneficiază de tratamente şi operaţii complexe în noua secţie de Oftalmologie. Investiţia de 12 miliarde lei vechi, derulată cu sprijinul CJ Alba, a readus la viaţă şi această secţie a spitalului şi totodată şi optimismul în inimile pacienţilor.

De anul acesta au fost începute demersurile şi pentru reparaţii capitale la Secția Chirurgie și compartimentul Urologie de la Spitalul Județean de Urgență Alba. Proiectul a vizat renovarea saloanelor, grupurilor sanitare şi instalațiilor. Valoarea totală a investiției se ridică la suma de 2.373.130 lei, din bugetul CJ şi sponsorizări de la companii locale.

Proiectul are în vedere dotarea saloanelor cu sonerie de apelare bolnav, veioze, rampe de oxigen şi aspiraţie etc., grupuri sanitare separate pe sexe şi separate pentru pacienţi septici şi aseptici, amenajarea corespunzătoare a spaţiului de depozitare temporară a deşeurilor, crearea unor boxe pentru materiale de curăţenie şi pentru colectarea – evacuarea deşeurilor medicale. Acesta mai prevede crearea de circuite funcţionale corespunzătoare, asigurarea ariei utile minime pe pat de spital în saloanele curente şi rezerve, asigurarea dotării sanitare minime a saloanelor, precum și reabilitare şi înlocuirea (unde este cazul) a instalaţiilor sanitare, termice, electrice, sistem detecţie incendiu, instalaţii gaze medicale.

Citeşte şi SALA de TRATAMENT din ambulatoriul spitalului din Alba Iulia, deschisă de ASTĂZI. TARIFE pentru injecţii

Din septembrie 2014, la Spitalul Judeţean de de Urgenţă Alba Iulia a început proiectul privind înlocuirea totală a instalației sanitare. Valoarea întregii lucrări este de 491.200 de lei și este finanțată integral de Consiliul Județean Alba. Proiectul presupune înlocuirea conductelor și țevilor în toată clădirea.

În paralel se desfășoară și ultimele lucrări la spălătoria spitalului, demarate la sfârșitul lunii iulie și care au presupus alocarea unei sume de aproape 240.000 de lei.

Citeşte şi Carte de bucate pentru pacienţii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Alba Iulia. Peste 100 de reţete dietetice

Din septembrie 2013, elicopterele SMURD care transportă pacienţi pot ateriza pe heliportul spitalului, amenajat pe terenul de sport al Colegiului Naţional Militar “Mihai Viteazul”, aflat în vecinătate. De mai bine de trei ani, conducerea spitalului şi-a propus ca acest heliport să funcţioneze şi la Alba Iulia. Pe terenul de sport au fost montate balizele luminoase, folosite pe timp de noapte, iar drumul de la poarta liceului şi până la heliport, respectiv 500 de metri liniari, a fost asfaltat şi marcat.

Daniela Duvlea

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate