Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

CJSU Alba a emis decizia de suspendare a cursurilor la Colegiul Militar ”Mihai Viteazul” Alba Iulia. Orele se vor ține online

Publicat

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Alba a emis hotătârea nr.60, prin care începând cu data de 12.11.2020 se suspendă activitățile didactice care impun prezența fizică a elevilor care învață la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia.

Măsura va fi valabilă cel puțin până la data de 9 decembrie 2020, cursurile urmând a se desfășura exclusiv online, cu elevii la domiciliu și cu cadrele didactice în spațiile nominalizate în cadrul instituției de învățământ. Cei peste 460 de elevi din toate clasele au plecat acasă și vor continua de joi școala online.

Reluarea activităților didactice pe scenariul 1 („față în față”) se va face în funcție de rata de incidență și după obținerea avizelor prevăzute de legislația în vigoare, precum și a aprobării Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba.

Textul complet al hotărârii

COMITETUL JUDEŢEAN PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ ALBA

HOTĂRÂREA nr. 60 din 12.11.2020
privind aprobarea trecerii pe scenariul 3 (roșu) la

Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia

Ținând seama de:

– Adresa nr. A 4166/11.11.2020 a Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia prin care se solicită aprobarea prin hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba de trecere în scenariul 3 (roșu) a unității de învățământ;

– Hotărârea nr. A 4141/10.11.2020 a Consiliului de conducere al Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia prin care se aprobă desfășurarea învățământului on-line de către elevi și cadrele didactice;

– Avizul nr. 7910/10.11.2020 al Inspectoratului Școlar Județean Alba de trecere a activităților didactice ale Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia din scenariul 1 (verde) în scenariul 3 (roșu), cu 463 de elevi în sistemul on-line, de la domiciliu;

– Avizul nr. A 4149-10.11.2020/SE 1139-11.11.2020 al locțiitorului pentru operații și instrucție al șefului Statului Major al Forțelor Aeriene din cadrul Ministerului Apărării Naționale;

Luând în dezbatere rata de incidență a cazurilor de Covid–19 pentru perioada 28.10. -10.11.2020, la nivelul tuturor unităților administrativ–teritoriale din județ, transmisă Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba de către Direcția de Sănătate Publică Alba;

În temeiul:

Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic;

Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, cu modificările și completările ulterioare;

Legii nr. 203/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 55/2020;

H.G. nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, cu modificările și completările ulterioare;

O.U.G. nr. 141/2020 privind instituirea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ și pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011;
Ordinului comun al MEC/MS nr. 5487/1494/ 2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-COV-2;

Ordinului MEC nr. 5972/2020 pentru suspendarea activităților care presupun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ preuniversitar;

Având în vedere prevederile O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de prevederile art. 10 din Regulamentul-cadru privind structura organizatorică, atribuţiile, funcţionarea şi dotarea comitetelor şi centrelor operative pentru situaţii de urgenţă aprobat prin H.G. nr. 1491/2004;

În conformitate cu prevederile art. 23 alin. (1) din Regulamentul de Organizare și Funcționare a C.J.S.U. Alba, aprobat prin Ordinul Prefectului județului Alba nr. 336/25.07.2017, cu modificările și completările ulterioare;

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Alba, convocat în ședință extraordinară în data de 12.11.2020,

HOTĂRĂŞTE:

Începând cu data de 12.11.2020 se suspendă activitățile didactice care impun prezența fizică a elevilor în unitatea de învățământ, cel puțin până la data de 9 decembrie 2020, cursurile urmând a se desfășura exclusiv on-line, cu elevii la domiciliu și cu cadrele didactice în spațiile nominalizate din cadrul Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia.

Reluarea activităților didactice pe scenariul 1 („față în față”) se va face în funcție de rata de incidență și după obținerea avizelor prevăzute de legislația în vigoare, precum și a aprobării Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba.

Prezenta hotărâre se transmite membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba, respectiv Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia. De asemenea, prezenta hotărâre se transmite la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă și la Departamentul pentru Situații de Urgență de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „UNIREA” al judeţului Alba. Totodată, hotărârea se va afișa pe site-ul Instituției Prefectului – Județul Alba.

Alba Iulia, 12.11.2020

PREŞEDINTELE COMITETULUI JUDEȚEAN PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ ALBA

Nicolae ALBU – Prefectul Județului Alba

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax