Educație
Copiii din patru școli din Alba vor primi o masă caldă pe zi sau un pachet alimentar. Proiectul, aprobat de Camera Deputaților
Peste 1.100 de elevi din Alba vor primi, în anul școlar 2021 – 2022, un pachet alimentar sau o masă caldă pe zi, în limita unei valori de 10 lei/zi/beneficiar, cu TVA inclus.
Este vorba despre copiii din patru unități de învățământ din județ, aflate în comunele Bucerdea Grânoasă, Unirea, Roșia Montană și Cetatea de Baltă.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, Ordonanţa de urgenţă nr. 91/2021 privind aprobarea continuării Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 150 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat. Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect, informează Agerpres. Mai departe, legea merge spre promulgare la Cotroceni.
„Programul urmăreşte să asigure premisele accesului egal şi nediscriminatoriu la educaţie al tuturor copiilor, indiferent de mediul rezidenţial de apartenenţă sau de situaţia socio-economică. (…) În anul şcolar 2021-2022, în perioada desfăşurării cursurilor, preşcolarilor şi elevilor din 150 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, denumite în continuare unităţi-pilot, li se acordă, cu titlu gratuit, un suport alimentar constând într-un pachet alimentar sau într-o masă caldă pe zi, în limita unei valori zilnice de 10 lei/beneficiar, inclusiv taxa pe valoarea adăugată”, se arată în proiect.
Acesta mai prevede că, pe durata de implementare a programului, personalul necesar poate fi suplimentat, la solicitarea unităţilor-pilot, prin angajare, prin detaşare sau delegare din cadrul autorităţilor administraţiei publice locale, cu modificarea corespunzătoare a fişei postului.
Produsele care intră în componenţa pachetului alimentar/mesei calde trebuie să fie produse locale şi de sezon, provenite de la producătorii şi procesatorii locali, pe lanţul scurt de aprovizionare, se specifică în proiect.
Unităţile şcolare care participă la proiect au fost selectate de Ministerul Educaţiei.
Lista unităților din Alba în care se implementează programul – pilot de acordare a unui suport alimentar în anul școlar 2021 – 2022
– comuna Bucerdea Grânoasă – Școala Gimnazială „Ioan Maiorescu” – 257 beneficiari din care 161 preșcolari și elevi învățământ primar
– comuna Unirea – Școala Gimnazială „Avram Iancu” – 417 beneficiari din care 273 preșcolari și elevi învățământ primar
– comuna Roșia Montană – Școala Gimnazială „Simion Balint” Roșia Montană – 241 beneficiari din care 157 preșcolari și elevi învățământ primar
– comuna Cetatea de Baltă – Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Cetatea de Baltă – 246 de beneficiari din care 164 preșcolari și elevi învățământ primar
Total beneficiari: 1.161, din care 761 preșcolari și elevi învățământ primar
Suma alocată pe semestrul I, anul școlar 2021-2022: 776.000 lei
Suma alocată pe semestrul II, anul școlar 2021-2022: 1.128.000 lei
Urmăriți știrile Alba24.ro și pe Google News.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News