CUGIR: Directorii de şcoli, instruiţi pentru situaţii de urgenţă
Acţiunea a fost organizată la sfârşitul săptămânii trecute, de Inpectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă(ISU) în colaborare cu Primăria şi Seviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Cugir. La eveniment au participat lt. Florian Buciuman şi lt. Vasile Sularea, din partea IJSU, iar din partea administraţiei locale au participat viceprimarul Rodica Florea, administratorul public Călin Furdui şi insp. de protecţie civilă Mircea Zbutea.
Reprezentanţii ISU au adus în atenţia directorilor şi responsabililor instituţiilor şcolare actele normative care reglementează activitatea din domeniu. Totodată, le-au fost prezentate obligaţiile care revin conducătorilor şi personalului şcolar desemnat a se ocupa de prevenirea şi coordonarea acţiunilor privind situaţiile de urgenţă, precum şi modul de pregătire al elevilor şi preşcolarilor.
Acţiunea de instruire a făcut parte din planul de pregătire pe anul 2011 al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Alba.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (0)