Actualitate
Curtea de Apel Alba Iulia: Traficanţii hunedoreni de aur dacic, judecaţi în libertate. Au stat în arest preventiv două luni şi jumătate
Curtea de Apel Alba Iulia a respins recursul formulat de procurori privind decizia Tribunalului Hunedoara prin care, în cazul celor doi inculpaţi în Dosarul traficanţilor de aur dacic, măsura arestării preventive a fost înlocuită cu cea a obligaţiei de a nu părăsi ţara. Astfel, Florin Delinescu, fost custode al Secţiei Muzeale Sarmizegetusa Ulpia Traiana din cadrul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva şi Ioan Varga vor fi judecaţi în libertate.
Reamintim că în mai 2013, decizia instanţei albaiuliene a fost de păstrare a acestora după gratii, astfel că aceştia s-au aflat în arest preventiv timp de două luni şi jumătate. Prin încheierea Tribunalului Hunedoara din 21 mai au fost admise propunerile de arestare preventivă pentru 29 de zile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia cu privire la două persoane: Florin Sorin Delinescu, care îndeplinea la data reţinerii funcţia de gestionar – custode al Secţiei Muzeale Sarmizegetusa Ulpia Traiana din cadrul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva şi Ioan Varga.
Cei doi inculpaţi sunt acuzaţi că în perioada martie–mai 2013 au tranzacţionat ilegal cinci monede din aur de tip Lysimach cu suma de 3.550 euro şi 22 de monede de tip denari romani cu suma de 1.000 euro prin încălcarea regimului de ocrotire a acestor bunuri, utilizând o schemă de spălare a artefactelor în vederea ascunderii originii infracţionale ale acestora.
Cei doi sunt judecaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de: asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, spălare de bani, nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri şi efectuarea de detecţii şi săpături neautorizate în situri arheologice.
Cu ocazia percheziţiei din 10 mai 2013, poliţiştii judiciari au ridicat de la domiciliul uneia dintre persoanele cercetate în cauză un lot de 3 monede de aur tip Lysimach, un inel medieval şi 77 de monede antice din argint. Conform raportului de expertiză numismatică efectuat în cauză, „cei 3 stateri de tip pseudo – Lysimach emişi de Tomis şi Callatis ridicaţi cu ocazia percheziţiei sunt emişi cu aceleaşi ştanţe de avers – revers ca şi piesele recuperate şi fac parte din tezaurele sustrase de la Sarmizegetusa Regia, parţial recuperate.
În cursul urmăririi penale, au fost recuperate loturi de artefacte aparţinând Patrimoniului Cultural Naţional, clasa Tezaur: un lot de 31 monede de tip pseudo – Lysimach, un tezaur alcătuit din colier cu pandantive şi cercei din aur în valoare de 100.000 Є, 13 brăţări spiralice din aur, în valoare de 5.300.000 Є, 700 monede din aur, de tip Koson, în valoare de 350.000 Є, 202 monede din argint de tip Koson, trei scuturi regale dacice din fier, precum şi alte loturi cuprinzând câteva mii de artefacte arheologice.
Urmărirea penală a fost efectuată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi organele poliţiei judiciare din cadrul I.G.P.R., Direcţia de Investigaţii Criminale, Inspectoratelor de Poliţie ale Judeţelor Hunedoara şi Alba.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News