Connect with us
Advertisement

Actualitate

Daniel Breaz, prima reacție după ce a trecut în partidul condus de Victor Ponta: Noul început este ProRomânia Social-Liberal

Publicat

Proaspăt intrat în partidul condus de Victor Ponta, fostul social democrat, Daniel Breaz a motivat pe Facebook trecerea la PRO România.

Mai mult de atât, Daniel Breaz a intrat în PRO România chiar în momentul în care partidul lui Ponta a făcut o alianță pentru Alegerile Parlamentare cu formațiunea condusă de Calin Popescu Tăriceanu, ALDE. 

” Dacă în urmă cu câteva luni vorbeam despre încheierea unui parcurs politic alături de un partid căruia i-am dăruit încredere timp de mai bine de 20 de ani de muncă asiduă, astăzi voi vorbi despre un nou început. Și îmi vin în minte cuvintele marelui scriitor francez Paul Valéry care ne amintește că fiecare început este o consecință – fiecare început încheie ceva.

Noul început este ProRomânia Social-Liberal. Consider că reprezintă o alegere potrivită în primul rând datorită culturii organizaționale pe care o are la bază: a face politică în interesul cetățenilor.

Iar această paradigmă constructivă înglobează experiența a doi dintre cei mai performanți premieri ai României, doi dintre liderii care au capacitatea să ne îndepărteze de prăpastia în a carei proximitate ne aflăm și, concomitent, să ducă țara pe drumul prosperității.

Complexitatea contextului actual revendică implementarea unor politici de incluziune socială și a unei gândiri de factură liberală în economie.

Prin acest echilibru, ProRomânia reprezintă o alternativă serioasă, modernă, europeană, care oferă voce tuturor celor care generează proiecte durabile, sănătoase pentru dezvoltarea țării.

Consider că alături de echipa ProRomânia proiectele pe care le am în agenda de priorități pentru județul Alba vor căpăta contur și vor fi implementate cu succes, nefiind viciate de egouri gonflate sau interese personale obscure și fără nicio legătură cu bunăstarea cetățenilor”, a scris Daniel Breaz pe Facebook.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

4 Comentarii

4 Comentarii

  1. Tradatori

    duminică, 18.10.2020 at 13:13

    Tradatorii raman si sunt perceputi asa cum se cheama!

  2. pilu

    duminică, 18.10.2020 at 13:53

    Te-ai inscris intr-un partid care face politica in interesul catateanului. Bravo ! Poti sa-mi dai un exemplu de partid care spune ca NU face politca in interesul cetateanului ? ATENTE spune, ca de facut nici unul nu face ceea ce tot sustii tu. Ti-ai dat cu stangul in dreptul de la inceput.Ai noroc ca nu doare.

  3. Dele Ali

    duminică, 18.10.2020 at 15:14

    Domnule Breaz stiti ce nu pot pricepe? Cum un matematician de talia dvs. se lasa dus in halul asta…Sa faci echipa cu Ponta un mincinos/plagiator ,un tip fara caracter, cu Dragnea ,Tariceanu s.a.m.d. e cel putin o dovada de imaturitate!
    Sincer cred ca sunteti un oportunist si atat! Despre caracter m-am lamurit la tv…..

  4. dolfi

    duminică, 18.10.2020 at 18:08

    Daniel, ti-ai dat cu tesla-n oua… Acum ce vei face?? Iti vei obliga subalternii sa treaca la ProRomania, dupa ce i-ai obligat sa se inscrie in PSD?

    Mai ramai la universitate? sau pune PSD alt politruc?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement