Connect with us
Advertisement

Actualitate

Fostul șef al PNL Alba, Teodor Atanasiu: ”Persoanele de același sex se pot casători în altă țară și să se stabilească în România”

Publicat

Fostul președinte al PNL Alba, Teodor Atanasiu, consideră că Referendumul pentru schimbarea Constituției pe subiectul căsătoriei între persoane de același sex este o pierdere de timp și de bani. Doi oameni se pot căsători, spune Atanasiu, în străinătate, iar România va trebui oricu, să le recunoască mariajul.

”Referendumul pentru schimbarea Constituției în privința familiei tradiționale nu rezolvă nimic. Persoanele de același sex care vor să-și întemeieze o familie se pot căsători legal în altă țară europeană (de exemplu Olanda), iar apoi să se stabilească în România.

Conform deciziei Curții Europene, statul nostru are obligația să-i recunoască și să le acorde toate drepturile. Deci nu rezolvăm cu acest Referendum nimic altceva, decât noi tensiuni între cei care sunt conservatori creștini și cei care sunt toleranți cu orice fel de minoritari. La câte probleme nerezolvate avem, numai asta ne mai trebuia!” a scris Atanasiu pe contul său de facebook.

Fostul președinte al organizației județene a PNL este primul politician din Alba, din afara PSD, care a exprimat o opinie pe acest subiect.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement