Actualitate
FOTO: Accident rutier la intersecţia străzii Brânduşei cu B-dul 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia. O femeie a fost rănită după ce trei mașini au intrat în coliziune

Potrivit IPJ Alba, în data de 11 noiembrie, la ora 8.06, la intersecţia străzii Brânduşei cu B-dul 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia, P.A., de 25 de ani, din municipiul Bucureşti, în timp ce conducea un autoturism, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de un bărbat de 34 de ani, din Alba Iulia, intrând în coliziune cu acesta.
În urma impactului, cel de-al doilea autoturism a –fost proiectat într-un alt autoturism, condus de o femeie în vârstă de 37 de ani, din comuna Ighiu, judeţul Alba, care circula din sens opus.
În urma accidentului, o femeie în vârstă de 37 de ani, pasageră în autoturismul condus de P.A., a suferit leziuni corporale uşoare şi a fost transportată la spitalul din Alba Iulia.

Cei 3 conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în toate cazurile.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News