Connect with us
Publicitate

Eveniment

FOTO Lucrările la renovarea Unității Socio-Medicale din Ocna Mureș, finalizate. Ce planuri are primăria pentru spitalul din oraș

Publicat

Lucrările la etajul IV al Spitalului Orășenesc din Ocna Mureș, unde vor fi mutați beneficiarii Unității Socio-Medicale au fost finalizate, au anunțat reprezentanții acesteia. Primarul Silviu Vințeler spune că planurile pentru spital vizează și înființarea unei secții de recuperare, în directă legătură cu un alt proiect major în curs de realizare: Complexul Balnear ”Băile Sărate”. 

”De astăzi suntem pregătiți să ne luăm în primire etajul IV al unității noastre: lucrările au fost finalizate. Este un mediu cu totul nou, curat și modern” a transmis directorul unității, Ciprian Orga.

În prezent, unitatea funcționează la etajul 3 al clădirii, unde au fost comasați beneficiarii, însă în curând aceștia vor reveni în noile condiții.

Unitatea Medico-Socială Ocna Mureş, acordă servicii medicale, servicii de îngrijire şi servicii sociale, persoanelor care necesită după caz, supraveghere, asistare, îngrijire, tratament, precum şi servicii de inserţie şi reinserţie socială.

Proiectul care vizează creșterea eficientei energetice în clădirea spitalului orășenesc Ocna Mureș a demarat în iulie anul trecut având la bază un parteneriat între orașul Ocna Mureș, Unitatea Medico-Sociala, Consiliul Județean Alba și Spitalul Județean de Urgentă Alba.

”Până în prezent s-a reușit înlocuirea tâmplăriei exterioare de PVC, izolarea termică a pereților exteriori, izolarea termică a planșeului de la ultimul nivel al unității, reabilitarea instalației termice și de iluminat la nivelul etajului IV, montarea unei instalații de detecției, semnalizare la incendiu și desfumare, înlocuirea ascensorului de la bucătarie, precum și montarea unui covor de PVC la nivelul etajului IV, în interiorul secției” a declarat pentru Alba24, directorul unității, Ciprian Orga.

Întregul proiect are o valoare de aproape 6 milioane de euro, dintre care peste 4,6 sunt bani europeni.

Secție de recuperare în legătură cu viitorul Complex balnear

Primarul Silviu Vințeler a spus că administrația locală intenționează să transforme etajul 2 și parterul clădirii spitalului într-o secție de recuperare care să fie legată de o altă investiție majoră în oraș: băile sărate, în curs de execuție.

Complexul balnear va cuprinde o parte de tratament și una de agrement, complementare. Vor fi bazine cu apă sărată și dulce, saune, camere cu sare, zone de împachetări cu nămol, băi galvanice, cabinete de masaj și plajă cu șezlonguri.

În prezent, în clădire, la etajul I mai funcționează o secție de internări de zi a Spitalului Județean Alba.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate