17505699_1388477681211972_1778820682_n Un bărbat a fost rănit în urma uni accident rutier petrecut luni dimineața, în zona cartierului Bărăbanț din Alba Iulia. În accident au fost implicate două autoturisme. În urma impactului, o mașină a luat foc.

Publicitate

Accidentul s-a petrecut pe strada Alexandru Ioan Cuza, în zona intersecţiei cu intrarea spre cartierul Bărăbanț din municipiu. Un echipaj al ISU Alba s-a deplasat la fața locului, iar, potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență, incendiul este unul minor.

Bărbatul rănit în urma accidentului a suferit un traumatism minor și a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia.

UPDATE: Potrivit IPJ Alba, în jurul orei 8.35, M.E., de 50 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mureşului din Alba Iulia, la intersecţia cu strada Al. I. Cuza, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism ce circula regulamentar, în direcţia Teiuş – Alba Iulia şi era condus de un bărbat de 31 de ani, din  Teiuş, intrând în coliziune cu acesta.

Publicitate

În urma accidentului, un bărbat în vârstă de 79 de ani, din comuna Râmeț, judeţul Alba, pasager pe bancheta din spete al celui de-al doilea autoturism, a suferit leziuni corporale uşoare şi a fost transportat la spital.

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

sursa foto: Facebook (Info Trafic jud. Alba - Otilia Gligor)