Actualitate
FOTO: Polițiștii din Alba, în școli, în ultima zi din Săptămâna Prevenirii Criminalităţii. Lecții de educație rutieră
Ultima zi din campania „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, organizată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, a fost dedicată siguranţei rutiere. Poliţiştii au fost prezenţi în unităţi de învățământ, dar și în trafic și au explicat beneficiile unei atitudini preventive.
Vineri, în unităţile de învăţământ din judeţ, poliţiştii rutieri și cei de ordine publică, împreună cu polițiștii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii și cu cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au organizat lecţii de educaţie rutieră la care au participat sute de preşcolari şi elevi, care au fost îndrumați să fie atenți atunci când circulă pe drumurile publice.
Celor mai mari dintre participanții la întâlnirile cu polițiștii le-au fost aduse la cunoștință aspectele legale ce trebuie să le aibă în vederea în calitatea lor de viitori posesori de permis de conducere, iar polițiștii le-au oferit explicații legate de efectele devastatoare ce pot să-l aibă conducerea autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor.
În perioada 3 – 7 iunie, în cadrul Campaniei „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, poliţiştii din Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba au desfăşurat peste 100 de activităţi informativ-preventive în beneficiul a peste 4.500 de persoane (elevi, cadre didactice, femei, vârstnici, membri ai asociaţiilor de proprietari).
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News