În toamna lui 2012, arheologii Muzeului Național de Istorie anunțau descoperirea unor importante vestigii istorice pe traseul viitoarei autostrăzi Sibiu-Orăștie, în zona Șibot. Zidurile așezării romane de secol II ce se întindeau pe mai multe sute de metri pătrați au fost scoase la lumină cu ocazia primelor săpături la autostradă iar cercetările realizate de specialiști indicau că în zonă ar fi trăit o populație foarte bogată. La numai 6 luni de la marea descoperire, valoroasele vestigii și-au reluat locul sub straturile tasate de pământ.
Una dintre cele mai mari aşezări romane din Dacia, descoperită la Şibot, în judeţul Alba, în 2012, zace îngropată sub Autostrada Orăştie-Sibiu. Edificiul considerat a fi cel mai vechi din Transilvania, ce păstra urmele unor clădiri deosebite prevăzute cu sistem de podele suspendate sub care circula aer cald, a fost, după amănunțite analize, conservat in situ, adică acoperit cu un strat protector de nisip și apoi îngropat din nou în pământ pentru a face loc noii autostrăzi.
Deși în opinia specialiștilor de la Ministerul Culturii de acum trei ani, conservarea in situ a acestor vestigii în locul valorificării acestora a reprezentat cea mai bună opțiune, nu puțini au fost cei care au condamnat decizia considerând că, găsirea vestigiilor poate însemna o nouă filă din istoria nescrisă a românilor. Pe adresa ministerului au fost trimise petiții care indicau îngrozite cum, peste valoroasele vestigii, se intervine cu buldoxcavatorul cerând celor responsabili să oprească imediat lucrările.
Oraş roman de peste două hectare, din secolul II
Descoperirea arheologilor a evidenţiat un adevărat oraş roman cu o suprafaţă de peste 2 hectare, din secolul II. A fost scos de sub pământ un sistem de ziduri din piatră, ce delimita, sub formă rectangulară, mai multe încăperi şi trepte. Din cercetări a rezultat că aşezarea romană era locuită de o populaţie cu un nivel de trai foarte ridicat, cel mai probabil meşteşugari. Forma zidurilor, caracteristică secolului al II-lea, reprezinta clădiri deosebite cu caracter public. Potrivit arheologilor, acestea aveau un sistem de podele suspendate pe sub care circula aerul cald, iar accesul în încăperi se făcea pe trepte. Oraşul Roman avea edificii somptuoase şi un sistem de fortificaţii, şi este considerat cel mai vechi din Transilvania. O mărturie a populaţiei de meşteşugari ar fi numărul mare de cuptoare în care se ardeau lutul şi artefactele descoperite în incinta oraşului.
Oraşul roman a fost descoperit în apropierea DN 7, care „taie” în două aşezarea. Este de presupus, astfel, că situl ar fi fost identificat şi la momentul construcţiei drumului naţional. Pentru că s-a interpus exact pe traseul autostrăzii, situl arheologic a fost acoperit de pământ după finalizarea cercetărilor, iar apoi, cea mai mare parte a acestuia a fost acoperit de autostrada în sine. Au existat la vremea respectivă voci care au solicitat devierea cursului autostrăzii şi conservarea sitului arheologic, dar, în final, acest lucru nu s-a întâmplat. Cercetările au fost efectuate de către specialişti ai Muzeului Naţional de Istorie din Bucureşti.
Principalele concluzii ale cercetărilor arheologice
Cercetările arheologice preventive din perioada 16 martie–20 octombrie 2012, pe traseul actualei autostrăzi A1, Orăştie–Sibiu, lot Orăştie–Sebeş, în raza comunei Şibot, punctul „În Obrej”, km 9+650–10+150, au condus la investigarea unei aşezări romane (vicus) şi a necropolei aferente acesteia. Situl se afla într-o stare de conservare precară, atât din cauza intervenţiilor antropice de tot felul de-a lungul vremii (terasări, excavări, trasarea DN7 etc.), cât şi din cauza unor „catastrofe” naturale (alunecări de teren, inundaţii etc.). Au fost cercetate peste 300 de complexe arheologice, cuprinzând atât complexele cu caracter funerar (228), cât şi cele specifice unei locuiri (drum, străzi, clădiri, cuptoare etc.), databile pe parcursul întregii stăpâniri romane în Dacia.
Cea mai mare parte a sitului, cum era şi normal, este ocupată de zona de locuit, respectiv între km 9+650–9+910 (la sud şi nord de DN7). Au fost identificate şi cercetate un număr de 17 clădiri cu dimensiuni şi planimetrie individuală, surprinse parţial sau în întregime. Cele mai multe dintre zidurile clădirilor (surprinse la nivelul fundaţiilor sau până la primele două-trei asize ale elevaţiei) sunt construite din pietre de râu, şisturi/calcare locale şi material tegular (fragmentar) legate, în egală măsură, cu pământ sau mortar. S-a constatat folosirea cu predilecţie a mortarului la corpurile cu funcţionalitate domestică, lutul fiind folosit fie la zidurile care delimitează curţile ansamblurilor, fie la zidurile care formează anexele gospodăreşti.
Una dintre clădiri (aflată la limita de vest a aşezării) era prevăzută cu instalaţie de încălzit de tip hipocaust. Clădirea, de formă dreptunghiulară (26 × 15 m) era compartimentată în cinci spaţii aproximativ de formă pătrată, două dreptunghiulare, unul rotund şi unul în formă de semicerc. Zidurile, masive, sunt construite din blocuri de calcar, şisturi şi pietre de râu legate cu mortar. Trei dintre spaţiile de formă pătrată, încăperea rotundă şi cea în formă de semicerc erau prevăzute cu instalaţie de încălzire, iar unul dintre spaţii (de la sud) este un praefurnium. Acest fapt, precum şi detaliile constructive a două dintre spaţiile neîncălzite (folosirea mortarului hidrofug, prezenţa unui canal de scurgerea apelor menajere etc.) constituie indicii pentru atribuirea unui caracter termal acestei clădiri, cel puţin în primele două momente ocupaţionale ale zonei. Observaţiile in situ indică două momente de funcţionare a clădirii cu instalaţie de încălzire şi un al treilea în care planimetria şi funcţionalitatea se schimbă radical. Din această ultimă etapă, unele ziduri anterioare continuă să fie folosite, apar şi altele noi, dar cele mai multe, mai ales traseele spre sud, sunt puternic deteriorate.
Printre descoperiri se numără şi un spaţiu vast (de minim 275 mp), delimitat de trei ziduri, prevăzute din loc în loc cu câte un pinten interior, pavat cu dale din calcar (păstrate pe alocuri), care erau aşezate pe un pat din pietricele, bine bătătorite (ce se păstra pe o suprafaţă mai mare). Aproximativ central se aflau două postamente, unul patrulater (2,20 x 2,60 m) şi unul circular (diam. = 1,20 m). Ambele sunt construite pe un pat din pietricele şi bordate de şiruri de pietre de râu, postamentul patrulater păstrând şi dalele care veneau peste stratul de pietriş. Cel mai probabil acest spaţiu (denumit convenţional CPL A042) are un caracter public. Au mai fost cercetate 15 cuptoare de ars material ceramic, unele dezafectate (fiind surprins doar fundul acestora) sau prăbuşite în timpul arderii şi abandonate. Situaţiile surprinse in situ ne fac să credem că o parte dintre cuptoare au funcţionat în primele momente ale aşezării, ulterior spaţiul, nivelat, fiind refolosit în alte scopuri domestice. Deşi au fost identificate mai multe tegule cu ştampile (atât în aşezare, cât şi în necropolă), nu au fost identificate cuptoare de ars material tegular.
Materialul arheologic este foarte variat: râşnite, material ceramic (dolia, mortaria, amfore, ulcioare, căni, oale, castroane, cupe, teracote, opaiţe etc.), obiecte din fier (unelte, arme etc.), din bronz (fibule, plăcuţe, ace etc.), material de construcţie (piese arhitectonice, material tegular şi obiecte din fier – cuie, piroane), obiecte din sticlă şi os, material numismatic. Toate materialele arheologice se află în stadiu de prelucrare şi restaurare, analiza acestora urmând a ne oferi indicii fine de datare a fiecărui nivel în parte. Până atunci datarea preliminară, pe care o postulăm pentru întreaga aşezare, este secolul al II-lea – mijlocul secolului al III-lea p.Chr.
În cele patru luni de cercetare de teren (martie–aprilie, iulie–august) au fost identificate şi cercetate 228 de complexe cu caracter funerar, dintre care 213 morminte de incineraţie, 200 dintre acestea fiind morminte de incineraţie cu ardere pe loc, pentru 13 nu s-a putut stabilii varianta de ritual, datorită stării precare de conservare. De asemenea, au fost identificate mai multe elemente de arhitectură funerară şi o incintă funerară. Inventarul mormintelor este constituit, preponderent, din material ceramic, obiecte din metal, obiecte din sticlă şi varia (os, silex).
