Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

FOTO-VIDEO: GALA SPORTULUI în Alba. Cei mai valoroşi performeri ai anului, premiaţi de CJ Alba

Publicat

YouTube video

Cei mai valoroşi performeri ai județului Alba din domeniul sportiv, în acest an sunt premiaţi în cadrul evenimentului „Gala sportului 2018”. Invitată de onoare este Norica Cîmpean (Unchiaș), fostă atletă de top a județului, cu trei participări la Jocurile Olimpice, în proba de 20 km marș.

Evenimentul, devenit o tradiţie a fiecărui final de an, este organizat de către Consiliul Judeţean Alba și Direcţia Județeană pentru Sport şi Tineret Alba.

Participă aproximativ 250 de persoane, sportivi, antrenori, conducători de unităţi sportive şi reprezentanţi ai autorităţilor locale.

Bugetul evenimentului însumează aproximativ 80.000 lei, iar cuantumurile individuale ale premiilor sunt cuprinse între 200 și 1.500 lei.

gala sportului

La nominalizarea sportivilor şi antrenorilor pentru Gala Sportului 2018 au fost luate în calcul o serie de principii:

– cei mai buni sportivi ai judeţului atât în ierarhia generală cât şi pe ramură de sport au fost desemnaţi ţinând seama de cea mai valoroasă performanţă înregistrată în anul 2018

– desemnarea celor mai buni antrenori s-a făcut prin cumularea punctelor obţinute de către toţi sportivii pregătiţi de acelaşi antrenor

– au fost invitați, pentru a fi recompensați în cadrul Galei, sportivii medaliaţi la finalele campionatelor naţionale şi fazelor naţionale ale competiţiilor şcolare şi universitare şi sportivii componenţi ai loturilor naţionale pentru fiecare ramură de sport precum și antrenorii și profesorii acestora

– în categoria sportivi veterani au fost cuprinși medaliații la campionatele naționale și competițiile internaționale oficiale, la categoriile de vârstă peste 35 de ani

– sumele au fost stabilite în conformitate cu HCJ nr.183/2015 și în funcție de nivelul performanțelor obținute și categoria de vârstă

– cei nominalizaţi la mai multe categorii se vor regăsi pe statele de plată la o singură poziţie.

[ngg src=”galleries” ids=”443″ display=”basic_slideshow”]

LISTA PREMIILOR:

Cea mai mai bună ECHIPĂ în anul 2018: CSM Volei Alba-Blaj

– a reuşit să devină vicecampioana Europei, după victoria din semifinale, cu scorul de 3-1, împotriva echipei Galatasaray SK Istanbul.

Cel mai bun SPORTIV pe ramură de sport în anul 2018:

Atletism: ANA RODEAN (CS Unirea Alba Iulia)

– componentă a lotului naţional de Senioare a României, participant la Campionatele Mondiale de Marș – Echipe din China; locul 19 la Campionatele Europene de Atletism de la Berlin în proba de 20 km marș; campioană naţională de senioare în proba de 20 km mars atât la individual cât și cu echipa.

Baschet: ANDREEA FLEȘER (CSU/ LPS Alba Iulia)

– componentă a lotului național al României la categoria de vârstă sub 20 ani, s-a clasat pe locul 4 la Campionatul European – Divizia B, reușind promovarea în primul eșalon valoric; componentă a echipei LPS Alba Iulia medaliată cu bronz la ONSS; jucătoare în prima ligă de baschet, componentă a echipei CSU Alba Iulia în sezonul 2017-2018 , în prezentul sezon joacă la Phoenix Știința Constanța.

Box: MARIUS IOAN ȚĂGEAN (CS Unirea Alba Iulia)

– medalie de argint la Campionatele Naţionale de Seniori, la categoria – 81 kg

Dans sportiv: IONUȚ IONESCU – BIANCA  IONESCU (CS Life is Dance Alba Iulia)

– parteneri de dans și parteneri de viață – soț și soție; pentru al cincilea an consecutiv, campionii României la categoria Latino-American, 19-34 ani; sportivi și antrenori deopotrivă.

Haltere: IONUȚ NĂSTASE (C.S. Unirea Alba Iulia)

– trei medalii de aur la Campionatele naționale de  juniori II, categoria 56 kg.

Înot: DENISA CRIȘAN (LPS Alba Iulia)

– două medalii de argint și una de bronz la Campionatele naționale școlare în probele de 50, 100 m bras și 100 m fluture; locul 4 la Campionatul național de seniori în proba de 200 m fluture și locul 8 în proba de 200 m bras

Judo: RĂZVAN MIRCEA (LPS Alba Iulia)

– campion național la juniori 4 – cat. 81 kg; component al lotului Național al României, locul 5 la  Campionatul Balcanic desfășurat la Salonic

Karate: ALEXANDRU ROȘIAN (CS Dojokan-Activ Aiud)

– campion european la kumite individual, cat. 18-20 ani – Campionatul European Karate WUKF – Malta; medalie de bronz la kumite individual, cat. 15-17 ani – Campionatul Mondial de Karate WUKF – Scoția; campion balcanic la kumite – echipe; dublu campion Național

Orientare: IONUȚ ALIN ZINCĂ (CS Unirea Alba Iulia)

– şase medalii de aur și o medalie de bronz la Campionatele naționale de Seniori; component al Lotului Naţional de Seniori al României participant la Campionatele Mondiale din Letonia.

Pescuit sportiv: DAN PĂCALĂ (CS Cetate Alba Iulia)

– campion naţional în proba de pescuit sportiv, proba feeder

Powerlifting: ANDREI CIOFLICĂ (CS Unirea Alba Iulia)

– medalie de bronz și două locuri 4 la Campionatele European de Seniori din Cehia; trei clasări pe locul 8 la Campionatele Mondiale de Seniori din Suedia; cinci medalii de aur și una de argint  la seniori la Campionatele Naționale.

Schi: RALUCA CIOCĂNEL (CSȘ Blaj)

– campioană națională de Senioare în proba de Slalom Uriaș; campioană națională Universitară în probele de Slalom, Slalom Uriaș și Combinată; componentă a lotului național de Senioare a României; câștigătoare în proba de slalom a competiției FIS de la Zagrab-Sljeme, Croația.

Șah: RADU ȚÂMPEA (C.S.M. Unirea Alba Iulia)

– component al lotului național al Românie participant la Campionatele Europene pentru juniori sub 12 ani, locul 17 la șah rapid și locul 32 la dezlegări

Tenis de câmp: ALEXIA MĂRGINEAN (TC Sun Alba Iulia)

– campioană Națională la Simplu și vicecampioană la dublu – categoria 12 ani, atât la Campionatul Național de Iarnă cât și la cel de Vară; componentă a echipei naționale a României sub 12 ani, câștigătoare a Winter Cup zona A(Austria) și clasată pe locul 7 la Winter Cup Finals(Anglia); câștigătoare a selecției naționale la categoria 12 ani.

Volei: NNEKA ONIEJEKWE OBIAMAKA (CSM Volei Alba Blaj)

– componentă de bază a echipei CSM  Volei Alba Blaj – vicecampioană europeană în competiția cluburilor; declarată cea mai bună jucătoare de volei din România în anul 2017 de către Federația Română de Volei; componentă de bază a lotului naţional de senioare a României.

Cel mai bun ANTRENOR în anul 2018:

Sporturi neolimpice: OVIDIU PĂNĂZAN – powerlifting (CS Zamolxis/ CS Unirea Alba Iulia)

Sporturi neolimpice: GABRIEL AVRAM – atletism (LPS/ CS Unirea Alba Iulia)

Cel mai bun SPORTIV al judeţul ALBA în anul 2018:

Sporturi neolimpice: ANDREI CIOFLICĂ – powerlifting (CS Unirea Alba Iulia; antrenor –Ovidiu Pănăzan)

– medalie de bronz și două locuri 4 la Campionatele European de Seniori din Cehia;

– trei clasări pe locul 8 la Campionatele Mondiale de Seniori din Suedia;

– cinci medalii de aur și una de argint la Campionatele Naționale de Seniori.

Sporturi olimpice: ANA RODEAN – atletism (CS Unirea Alba Iulia; antrenor – Gabriel Avram)

– componentă a lotului naţional de Senioare a României, participant la Campionatele Mondiale de Marș – Echipe din China;

– şocul 19 la Campionatele Europene de Atletism de la Berlin în proba de 20 km marș;

– campioană naţională de senioare în proba de 20 km marș atât la individual cât și cu echipa.

Asociații județene pe ramură de sport:

Asociaţia Judeţeană de Atletism

Asociaţia Judeţeană de Fotbal

Asociaţia Judeţeană de Powerlifting

Asociata Județeană de Radioamatorism

Asociaţia Judeţeană de Şah

Asociaţia Judeţeană Sportul pentru Toţi

Asociaţia Judeţeană de Volei

Structuri sportive laureate în cadrul galei:

C.S. Unirea Alba Iulia

CSM Volei Alba – Blaj

C.S.O. Cugir

LPS Alba Iulia

C.S.Ș. Blaj

C.S. Dojokan Activ Aiud

CS Zamolxis Alba Iulia

Clubul Sportiv Municipal Unirea Alba Iulia

Clubul Sportiv Universitatea Alba Iulia

CS Cetate Alba Iulia

CS Champions/Karate Forever Alba Iulia

CS Life is Dance Alba Iulia

CS BUDO Apulum Alba Iulia

CS Powerlifting Stremț

CS  Zeus Powerlifting Mihalţ

CS Powerlifting Galda

TC Sun Alba Iulia

Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia

Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia

Școala Gimnazială „Toma Cocișiu” Blaj

Menţiuni SPORTIVI:

Sunt premiaţi sportivii care au urcat pe podium la finalele Campionatelor naționale pe ramură de sport, la finalele Naționale ale Sportului Şcolar şi Universitar și sportivii componenți ai loturilor naționale ale României participante la competiții internaţionale oficiale în anul 2018:

Atletism

Acatrinei Mihaela – CS Unirea Alba Iulia

Molnar Bianca – CS Unirea/Universitatea 1 Decembrie Alba Iulia

Panța Roxana – CS Unirea Alba Iulia/LPS Alba Iulia

Jid Georgiana – LPS/CS Unirea Alba Iulia

Fleșer George  – LPS/CS Unirea Alba Iulia

Bădicel Cătălin – LPS/CS Unirea Alba Iulia

Bozdog Ana – LPS Alba Iulia

Cucereanu Lorena – LPS Alba Iulia

Cuțitar Mădălina – LPS Alba Iulia

Trante Luiza – LPS Alba Iulia

Paşca Igna  Lorena – CS Unirea Alba Iulia

Bârgoz Eduard – CSȘ Blaj

Orian Alexandru – CSȘ Blaj

Petruța Adelina – CSȘ Blaj

Blaga Mihaela – CSȘ Blaj

Petric Alin – CSȘ Blaj

Cheșcheș Cătălin – CSȘ Blaj

Popa Ilie – CSȘ Blaj

Mulea Cătălin – CSȘ Blaj

Avram Adrian – Colegiul Național Militar Mihai Viteazul Alba Iulia

Drăghiciu Robert – Colegiul Național Militar Mihai Viteazul Alba Iulia

Giubega Gabriel – Colegiul Național Militar Mihai Viteazul Alba Iulia

Onica Ionuț – Colegiul Național Militar Mihai Viteazul Alba Iulia

Bogoș Diana – Universitatea 1 Decembrie 1918 Alba Iulia

Baschet  

Ignat Kleemann Diana – CSU/LPS Alba Iulia

Agache Tania – LPS  Alba Iulia

Bobar Alexandra – LPS  Alba Iulia

Borca Alexandra – LPS  Alba Iulia

Botan Geanina – LPS  Alba Iulia

Breaz Daria – LPS  Alba Iulia

Cosma Alexandra – LPS  Alba Iulia

Dalcoș Teodora – LPS  Alba Iulia

Țetcu Andreea – LPS  Alba Iulia

Pop Maria – LPS Alba Iulia

Box

Balica Florin – CSO Cugir

Radu Laurentiu – CSO Cugir

Dans Sportiv

Suardi Kevin – CS Life is Dance Alba Iulia

Damian Tania – CS Life is Dance Alba Iulia

Balea Bogdan – CS Life is Dance Alba Iulia

Tima Diana – CS Life is Dance Alba Iulia

Haltere

Văduva Raimondo – CS Unirea Alba Iulia

Pânzaru Irimia – CS Unirea Alba Iulia

Irimia Andrei – CS Unirea Alba Iulia

Vîlcu Nicu – CS Unirea Alba Iulia

Balaș George – CS Unirea/CS Zamolxis Alba Iulia

Paștiu  Eduardo – LPS/CS Zamolxis Alba Iulia

Golf

Daniel Morar – Golf Club “Paul Tomiţa”

Viorel Coman – Golf Club “Paul Tomiţa”

Florin Popa – Golf Club “Paul Tomiţa”

Claudia Popa – Golf Club “Paul Tomiţa”

Înot

Buda Alexandru – LPS Alba Iulia

Comșa Alexandru – LPS Alba Iulia

Stâncel Lukas – LPS Alba Iulia

Kriszbai Robert – LPS Alba Iulia

Șușman Cătălin – LPS Alba Iulia

Luca Cristian – LPS Alba Iulia

Sârb Alecsandra – LPS Alba Iulia

Hîrceagă Miruna – LPS Alba Iulia

Sârbu Elena – LPS Alba Iulia

Mezei Flavia  – LPS Alba Iulia

Calotă Emanuel – LPS Alba Iulia

Ancuța Alexandru – Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia

Bădeață Alexandru – Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia

Judo

Sibișan Alexandru – CS Unirea Alba Iulia

Rus Natalia – CS Unirea Alba Iulia

Onișor Paul – CS Unirea Alba Iulia

Karate – Arte marțiale

Breaz Ioana Alisa – CS BUDO Apulum Alba Iulia

Pleșa Teodora – CS BUDO Apulum Alba Iulia

Lazăr Barbieri Tudor – CS BUDO Apulum Alba Iulia

Dobra Bogdan – CS BUDO Apulum Alba Iulia

Tiucă Cristian – CS BUDO Apulum Alba Iulia

Panait Nicoleta – CS BUDO Apulum Alba Iulia

Rognean Adrian – CS BUDO Apulum Alba Iulia

Aldea Iulia Andreea – CS BUDO Apulum Alba Iulia

Indrei Scrobotă Daniele – CS Champions/Karate Forever Alba Iulia

Luță Giulia – CS Champions/Karate Forever Alba Iulia

Dobrescu Elena – CS Champions/Karate Forever Alba Iulia

Corici Amelia – CS Champions/Karate Forever Alba Iulia

Prunaru Mădălina – CS Champions/Karate Forever Alba Iulia

Șandru Ovidiu – CS Champions/Karate Forever Alba Iulia

Șandru Gabriel – CS Champions/Karate Forever Alba Iulia

Codrea Marian – CSO Cugir

Iachim Mihai – CSO Cugir

Zincă Rareș – CSO Cugir

Ungureanu Robert – CSO Cugir

Mortura Cătălin – CSO Cugir

Codrea Paul – CSO Cugir

Teodor Ștefania – CSO Cugir

Roman Mara – CSO Cugir

Fânaru Erika – CSO Cugir

Codrea Irina – CSO Cugir

Codrea Maria – CSO Cugir

Osz Eduard – CS Dojokan Activ Aiud

Crăciun Aura – CS Dojokan Activ Aiud

Ioo Sandor – CS Dojokan Activ Aiud

Crăciun Raluca – CS Dojokan Activ Aiud

Luca Alexandra – CS Dojokan Activ Aiud

Furnigel  Ana – CS Dojokan Activ Aiud

Gheorghiu Iulia – CS Dojokan Activ Aiud

Danciu Alesia – CS Dojokan Activ Aiud

Orientare

Bogya Tamas – CS Unirea Alba Iulia

Brabiescu Călinescu Paul – CS Unirea Alba Iulia

Pescuit sportiv

Schirger Cătălin – CS Cetate Alba Iulia

Purcar Sabin – CS Cetate Alba Iulia

Powerlifting

Irimie Andrei – CS Unirea Alba Iulia

Avram Laurențiu – CS Unirea Alba Iulia

Buciuman Cătălin – CS Unirea Alba Iulia

Turuș Dan – CS Unirea Alba Iulia

Bălăiță Daniel – CS Powerlifting Galda

Oltean Mihai – CS Powerlifting Galda

Andronache Bogdan – CS Powerlifting Galda

Frigător Horia – CS Powerlifting Galda

Dragomir Ioan Răzvan – CS Powerlifting Galda

Moiseanu Alexandru – CS Powerlifting Galda

Cânda Petru – CS Powerlifting Stremț

Varga Octavian  – CS Powerlifting Stremț

Popa Mihai – CS Zamolxis Alba Iulia

Cernea Florin – CS Zamolxis Alba Iulia

Jorja Andreea – CS Zamolxis Alba Iulia

Nicula Maria – CS Zamolxis Alba Iulia

Floca Mălina – CS Zamolxis Alba Iulia

Baco Flavius – CS Zamolxis Alba Iulia

Rostaș David – CS Zamolxis Alba Iulia

Balog Ștefan – CS Zamolxis Alba Iulia

Gînga Ovidiu – CS Zamolxis Alba Iulia

Cătărambă Alexandru – CS Zamolxis Alba Iulia

Breazu Matias – CS Zamolxis Alba Iulia

Brudan Laurențiu – CS Zamolxis Alba Iulia

Tat Carlos – CS Zamolxis Alba Iulia

Zgăia Valentin – CS Zamolxis Alba Iulia

Damșa Alin – CS Zamolxis Alba Iulia

Radu Raul – CS Zamolxis Alba Iulia

Feșteu Darius – CS Zamolxis Alba Iulia

Paștiu Cristina – CS Zamolxis Alba Iulia

Matiș Roxana – CS Zamolxis Alba Iulia

Dicu Iulia – CS Zamolxis Alba Iulia

Giura Georgiana – CS Zamolxis Alba Iulia

Bota Denisa – CS Zamolxis Alba Iulia

Andrian Dumitru – CS Zamolxis Alba Iulia

Decean Ioan Nicolae – CS Zeus Powerlifting Mihalț

Breaz Aurel – CS Zeus Powerlifting Mihalț

Moldovan Ana – CS Zeus Powerlifting Mihalț

Breaz George Andrei – CS Zeus Powerlifting Mihalț

Mocioi Ionuț – CS Zeus Powerlifting Mihalț

Comșa Mihail – CS Zeus Powerlifting Mihalț

Radioamatorism

Popa Vasile – AJ Radioamatorism

Șah

Ileană George – Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia

Schi – Snowboard

Copoț Bianca – CSȘ Blaj

Kis Timea – CSȘ Blaj

Bordi Alexandru – CSȘ Blaj

Walter Rebeca – CSȘ Blaj

Lazăr Horea – Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia

Suciu Adriana – Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia

Bogdan Bogdan – Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia

Volei

Micu Sebastian – CSȘ Blaj

Mărginean Sebastian – CSȘ Blaj

Orian Teodor – Școala Gimnazială „Toma Cocișiu” Blaj

Oltean Răzvan – Școala Gimnazială „Toma Cocișiu” Blaj

Roșianu Sebastian – Școala Gimnazială „Toma Cocișiu” Blaj

Polgar Robert – Școala Gimnazială „Toma Cocișiu” Blaj

Greff Cristian – Școala Gimnazială „Toma Cocișiu” Blaj

Lăcătuș David – Școala Gimnazială „Toma Cocișiu” Blaj

Nicoară Tudor – Școala Gimnazială „Toma Cocișiu” Blaj

Sabo Radu – Școala Gimnazială „Toma Cocișiu” Blaj

Voinea David – Școala Gimnazială „Toma Cocișiu” Blaj

Zudor Aron – Școala Gimnazială „Toma Cocișiu” Blaj

ANTRENORI

Atletism

Man Cristina – CSS Blaj/Universitatea Alba Iulia

Vlas Mihaela – LPS/CS Unirea Alba Iulia

Bucerzan Mariana – CS Unirea Alba Iulia

Bozdog Ioana – CSS Blaj

Hăisan Angel Alex – Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia

Secăreanu Iancu – Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia

Baschet

Marcu Nicușor – LPS Alba Iulia

Urian Valentin – LPS Alba Iulia

Box

Paștiu Nicolae – CS Unirea Alba Iulia

Constantin Gheorghe – CSO Cugir

Uian Nicolae – CSO Cugir

Dans sportiv

Ionescu Ionuț – CS Life is Dance Alba Iulia

Ionescu Bianca – CS Life is Dance Alba Iulia

Haltere / Powerlifting

Frățilă Ioan – LPS/CS Unirea/CS Zamolxis Alba Iulia/CS Powerlifting Galda

Înot

Bob Daniela – LPS Alba Iulia

Sima Monica – LPS Alba Iulia

Rusu Răzvan Gheorghe – Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia

Judo

Toma Ștefan – LPS Alba Iulia

Dinu Cristian – CS Unirea Alba Iulia

Dinu Alin – CS Unirea Alba Iulia

Karate – Arte marțiale

Crăciun Nicolae – CS Dojokan Activ Aiud

Străuț Ștefan – CS BUDO Apulum Alba Iulia

Băluță Simion – CS Champions/Karate Forever Alba Iulia

Pricob Vasile – CSO Cugir

Powerlifting

Cleja Sebastian – CS Powerlifting Stremț

Lupaşcu Darius – CS Powerlifting Mihalţ

Şah

Ceteraș Marius – CSM Unirea Alba Iulia

Schi

Tanţoş Tiberiu – CSȘ Blaj

Schi/snowboard

Șimon Sorin – Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia

Petrovici Gabriel – Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia

Tenis de câmp

Radu Gheorghe – TC Sun Alba Iulia

Volei

Man Alexandru – CSȘ Blaj

Marcu Silvia – CSȘ Blaj

Cădar Silviu – Școala Gimnazială „Toma Cocișiu” Blaj

VOLUNTARI: Avrămuţ Nicoleta, Șandru Liliana, Măcinic Adrian, Ispas Doru, Pădurean Vasile, Costea Claudiu, Bumbac Sorina, Jitaru Florin

SPORTIVII VETERANI:

– multipli campioni naționali și rezultate deosebite la competițiile internaționale:

Ilie Cioca – atletism

Emilia Guşat – atletism

Vasile Hârjoc – atletism

Vasile Lupu – atletism

Daniel Scrob – atletism

Silviu Pâclişan – atletism

Emil Sufleţel – atletism

Margareta Sufleţel – atletism

Szakacs Emeric – tenis de câmp

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Burta Mariana

    duminică, 23.12.2018 at 17:06

    Felicitari tuturor sportivilor! Pe viitor poate vedem printre nominalizati si ciclisti, de exemplu Roberto Burta Sebes, ciclist profesionist component al lotului national( FRC), multiple rezultate in 2018 si nu numai.Sarbatori fericite!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax