Locuitorii din Teiuș dar și turiștii aflați în localitate la sfârșitul săptămânii trecute au putut participa la concerte, concursuri, parada portului popular, discotecă și focuri de artificii, cu ocazia „Zilelor orașului”.

Deschiderea oficială a manifestărilor a avut loc vineri, 23 august. În jurul orei 07:00 s-a dat startul la Marșul pentru sănătate ”Erich Lehnen” - ediția a VII-a, cu plecarea de la Casa de Cultură, pe traseul Teiuș – Beldiu – Pețelca – Căpud – Teiuș.

Publicitate

Prima zi a evenimentului s-a încheiat cu un concert de muzică clasică, un regal de piese care au încâtat și delectat publicul spectator.

În cea de-a doua zi a evenimentului, sâmbătă, s-au desfășurat concursuri de șah, tenis de masă, biciclete, îndemânare auto și fotbal, dar și demonstrații de descarcerare și taekwondo.

Seara, evenimentul s-a încheiat prin concerte de muzică pop-folk. Totodată a avut loc lansarea imnului orașului Teiuș – recital GINO.

Duminică a avut loc parada portului popular și au fost premiați elevi cu merite deosebite. Seara s-a încheiat cu spectacole folclorice și focuri de artificii. 

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90