Connect with us
Advertisement

Actualitate

În 2013, Primăria pune la dispoziție 200 de posturi de asistenți personali pentru persoanele cu handicap grav

Publicat

În anul 2013, Primăria municipiului Alba Iulia, prin Serviciul Public de Asistență Socială, va pune la dispoziție 200 de posturi de asistenți personali pentru persoanele cu handicap grav din oraș. Acesta este subiectul unui proiect de hotărâre, supus la votul consilierilor locali, în ședința ordinară din 29 ianuarie 2013.

În anul 2012, Primăria a pus la dispoziție același număr de posturi, însă din acestea doar 156 au fost ocupate, iar până la sfârșitul anului au mai rămas 154 de asistenți personali.

Primăria municipiului Alba Iulia nu dispune de asistenți personali care să înlocuiască asistenții personali titulari, pe perioada efectuării de către aceștia a concediului de odihnă și nici de un Centru de tip „Respiro”, unde persoanele cu handicap grav ar putea fi găzduite în această perioadă. Din acest motiv, în cursul anului 2012, persoanele cu handicap grav sau reprezentanții legali ai acestora au beneficiat de indemnizația echivalentă cu salariul net al asistentului personal, când acesta s-a aflat în concediu.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement