Connect with us
Advertisement

Administrație

Indemnizații și alte ajutoare sociale care pot fi obținute online în această perioadă. Detalii pentru beneficiari

muncaacasa

Publicat

Unele drepturi și beneficii sociale pot fi obținute în continuare online, în contextul stării de urgență. Documentele se pot transmite electronic, potrivit măsurilor dispuse de Guvern.

Exemple de beneficii sociale ce pot fi obținute online:

Indemnizația de șomaj:

Pentru ajutorul de șomaj, actele necesare se depun electronic la AJOFM (ajofm@ab.anofm.ro, pentru persoanele din județul Alba). Lista documentelor diferă de la caz la caz, în funcție de situația în care se află solicitantul. Șomeri sunt considerate persoanele care nu au un loc de muncă și care nu câștigă bani sau care au venituri provenite din activități autorizate legal, dar care sunt mai mici decât valoarea indicatorului social de referință (ISR), adică 500 de lei pe lună.

Pot fi considerați șomeri și pot cere indemnizația de șomaj și absolvenții în vârstă de cel puțin 16 ani, care nu s-au putut angaja într-o perioadă de 60 de zile de la terminarea școlii, chiar dacă nu au un stagiu de cotizare minim. Aceștia pot primi un ajutor de șomaj de 250 de lei, timp de șase luni.

Vezi și ȘOMAJUL TEHNIC: AJOFM Alba primește, de ASTĂZI, documentele transmise electronic. FORMULARE și alte detalii pentru angajatori

Ca regulă, pentru a putea beneficia de ajutorul de șomaj, cei fără loc de muncă trebuie să aibă un stagiu minim de cotizare, respectiv cel puțin 12 luni în ultimele 24 de luni anterioare depunerii cererii. Indemnizația poate fi de 375 de lei (75% din valoarea ISR) dacă au stagiu de cotizare cel puțin un an sau mai mare, în funcție de perioada de cotizare. Indemnizația se acordă pe perioade de cel puțin 6 luni până la 12 luni, tot luând în considerare perioada de cotizare.

Citește și ȘOMAJUL TEHNIC: Formularele pentru PFA, întreprinderile individuale și profesii liberale. Se transmit online la AJPIS

Beneficiarii trebuie să se înregistreze la agențiile pentru ocuparea forței de muncă în a căror rază teritorială își au domiciliul sau reședința.

Indemnizația de concediul pentru creșterea copilului

Documentele pentru indemnizație se depun prin e-mail la primăria de care aparțin cu domiciliul. Acestea sunt:

  • cererea-tip;
  • certificat de naștere copil;
  • certificatul căsătorie (dacă e cazul);
  • acte identitate ale părinților;
  • decizia de suspendare a activității pe un contract de muncă (solicitantul a intrat în concediu de maternitate/paternitate);
  • adeverința de la angajator cu veniturile nete;
  • un extras de cont bancar dacă dorește plata prin cont (pentru beneficiarul indemnizației, nu soțul/soția care nu a aplicat pentru beneficiu); este indicată această variantă de plată în această perioadă;
  • certificatul handicap al copilului/părintelui (dacă este cazul).

Indemnizația lunară pentru creșterea copilului se stabilește în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori datei naşterii copilului. Indemnizația nu se cumulează cu salariul, astfel că, dacă părintele în cauză decide să se întoarcă mai devreme la muncă, pierde banii aferenți indemnizației pentru creșterea copilului.

Indemnizația nu poate fi sub 1.250 de lei și nici peste 8.500 de lei (indiferent cât de mari ar fi veniturile părintelui care intră în CCC). limita de venituri impozabile ce pot fi obținute simultan cu indemnizația de creștere a copilului este de 6.250 de lei.

În cazul stimulentului de inserție, acordat celor care se întorc din concediul de creștere mai repede la muncă, documentele se depun tot la primărie (actele pentru indemnizația de creștere și decizia doveditoare a reluării activității). Dacă își pierd locul de muncă din cauza COVID-19, cei care primeau stimulent de inserție și-l vor păstra.

Alocația de stat pentru copil

Actele se depun tot la primării, online: actele de identitate ale părinților, certificatul de căsătorie, sentința de divorț (dacă e cazul), certificatul de naștere al copilului, dar și extrasul de cont pentru ca alocația să vină în contul bancar.

Tot online se pot depune cererile și documentele și pentru alocația de plasament, însă la agențiile județene de plăți și inspecție socială.

Ajutoarele sociale

Alocația pentru susținerea familiei și venitul minim garantat se solicită tot la primărie.

Documente necesare:

  • adeverința de la agenția de muncă din care reiese că persoana caută loc de muncă (nu e necesară pentru alocația pentru susținerea familiei);
  • copie după actele de identitate ale familiei;
  • dacă are persoană cu handicap în întreținere – documente doveditoare;
  • dacă are copii sub șapte ani – certificat de naștere al acestora;
  • copii după actele de proprietate ale bunurilor deținute (case, apartamente, terenuri, mașini).

sursă: avocatnet.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement