nori furtuna 3 Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că până duminică inclusiv vremea se menţine caldă, iar local vor fi averse şi furtuni, în special în centrul, nordul şi vestul ţării.

În intervalul 28-31 iulie, în regiunile extracarpatice, valul de căldură se va extinde şi se va intensifica.

Publicitate

În zonele de câmpie şi podiş din Oltenia, Muntenia, Moldova și Dobrogea, vremea va fi caniculară, în orele amiezilor se vor înregistra local temperaturi maxime de 36-37 de grade, iar în cursul nopţilor minimele termice se vor situa în jurul a 20 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși pragul critic de 80 de unităţi în Câmpia Română, dar pe arii restrânse și în restul teritoriului.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată. Local vor fi averse, izolat torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, posibil, grindină, în zilele de joi şi vineri (28 şi 29 iulie) mai ales în regiunile vestice, nordice şi centrale, iar sâmbătă şi duminică (30 şi 31 iulie) îndeosebi în est, centru şi zona de munte.

sursa: meteoromania.ro