Connect with us
Advertisement

Administrație

Dorin Mateiu și Marian Sarmeș în Comitetul de iniţiativă „Alba Iulia 2020 – Capitala Culturală Europeană”. Vezi cine mai susține proiectul

Publicat

Lista Comitetului de Iniţiativă pentru proiectul „Alba Iulia 2020 – Capitală Culturală Europeană” a fost completată, în urma întâlnirii de săptămâna trecută, cu noi membri fondatori. Este vorba despre Dorin Mateiu (patronul „Elit” SRL Alba Iulia) şi Marian Sarmeş (patronul „Axa Porcelaine” SRL Alba Iulia).

Purtătorul de cuvânt al Comitetului, Cornel Comşa a precizat că alături de cei doi au, s-au mai implicat în cadrul acestei organizaţii şi reprezentanţii sindicatelor E.On Gaz România – Eugen Luha şi Învăţământ Alba – Ioan Stanca, dar şi arhitectul Cristina Cândea, din partea Asociaţiei RYMA Alba Iulia.

Tot în urma întâlnirii de joi, s-a alăturat Comitetului de Iniţiativă preşedintele UNITER, Ion Caramitru – directorul Teatrului Naţional din Bucureşti. Acesta completează lista personalităţilor care sprijină Alba Iulia în demersul de a obţine titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2020, alături de Sorin Oprescu, primarul municipiului Bucureşti.

De asemenea, UDMR a semnat declaraţia de susţinere a iniţiativei, prin reprezentantul din Alba, Krisztian Kovacs. Celelalte partide care şi-au exprimat acordul privind candidatura Alba Iuliei la titlul de „Capitală Culturală Europeană” în anul 2020 sunt USL Alba, prin Teodor Atanasiu (PNL) şi Ioan Dîrzu (PSD), PC (Nicolae Ionel), PP-DD Alba (Ioan Marincaş), UNPR Alba (Cornel Suciu), PNŢCD Alba (Radu Vieru).

Vă reamintim planul de acţiuni formulat de iniţiatorii proiectului, lansat în luna septembrie în acest an, sub sloganul „Toate drumurile duc la Alba Iulia”.

Cadru instituţional:

1. Comitet de Iniţiativă pentru realizarea proiectului „Alba Iulia 2020 – Capitală Culturală Europeană”, lărgirea, dezvoltarea pluridisciplinară – termen permanent;

2. Protocol de susţinere a proiectului semnat de partide politice parlamentare şi neparlamentare – aproape finalizat, mai lipsesc semnăturile PDL şi UDMR – termen 15.11.2011;
3. Înfiintarea Asociaţiei „Alba Iulia 2020 – Capitală Culturală Europeană” – termen 31.12.2011;
4. Platforma de susţinere a proiectului – comitet de excelenţă naţional şi internaţional – termen martie 2012;
5. Dispoziţii de primar, respectiv preşedinte CJ Alba pentru constituirea colectivelor interne de lucru dedicate tematicii proiectului – termen 31.12.2011;
6. Stabilirea de contacte şi eventuale înfrăţiri cu oraşe capitale cultural europene de anii trecuţi;

Cadru juridic:

1. Elaborarea documentaţiei de înfiinţare a Asociaţiei „Alba Iulia 2020 – Capitală Culturală Europeană” – termen 1.12.2011;
2. Strategie de comunicare naţională/internaţională „Alba Iulia 2020 – Capitală Culturală Europeană” – termen 31.12.2011;
3. Contract de asistenţă tehnică pentru elaborarea documentaţiei (caiet de sarcini, fișă tehnică) proiectului – termen martie 2012;
4. Elaborarea documentaţiei „Alba Iulia 2020 – Capitală Culturală Europeană” – termen 1.01.2013;
5. Adaptarea strategiilor de dezvoltare locale (gen AIDA) la obiectivul propus – termen permanent;
6. Aprobarea prin hotărâri ale CL şi CJ Alba a documentaţiei „Alba Iulia 2020 – Capitală Culturală Europeană” şi depunerea candidaturii – termen 2013.

Infrastructură:

1. Construcţia noului teatru, a modernizării cinematografului şi Casei de Cultură a Sindicatelor, modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii turistice şi de cazare – termen 2015.

Domeniul cultural:

1. Elaborarea unei strategii culturale viabile şi oportune în contextul „Alba Iulia 2020 – Capitală Culturală Europeană” – termen 31.03.2012.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. toby

    marți, 08.11.2011 at 18:35

    …sa fac calitate la marfa si sa lase cultura pe mana celor care au caderea necesara …cu bani din vanzarea *******” nu isi spala pacatele….

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement