Educație
Universitățile vor să înceapă semestrul cu prezență fizică alternativă a studenților. Sorin Cîmpeanu: problemele sunt în cămine
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunțat, duminică, că sunt mai multe universităţi care vor să înceapă semestrul al doilea cu prezenţă fizică alternativă a studenţilor.
Problema cea mare este în căminele studenţeşti, unde tinerii sunt mai greu de supravegheat dacă respectă regulile de protecţie sanitară a spus Cîmpeanu la Antena3.
Sorin Cîmpeanu a explicat că acest lucru înseamnă că studenții vor participa fizic la laboratoare, lucrări practice sau proiecte și online la cursuri.
”Sunt multe universităţi care se pregătesc deja să ia decizia de prezenţă fizică alternativă a studenţilor. Asta înseamnă că sunt universităţi care organizează partea de curs online, iar partea de laboratoare, lucrări practice, proiecte, cu prezenţă fizică. E importantă această alternanţă pentru a reduce la jumătate numărul de studenţi din fiecare cămin”, a declarat Sorin Cîmpeanu.
Ministrul educației a spus că alte universități propun sistemul prin rotație.
”Semestrul are 14 săptămâni şi pot veni 7 săptămâni prezenţă online, alte 7 săptămâni prezenţă fizică, după care cealaltă jumătate revine cu prezenţă fizică. Cei care au fost cu prezenţă fizică, trec în online. Acesta este sistemul pe care multe universităţi îl vor propune”, a afirmat Sorin Cîmpeanu.
Ministrul educația s-a arătat preocupat de situația din căminele studențești, unde tinerii sunt mai greu de supravegheat dacă respectă regulile de protecţie sanitară.
”Dacă mă întrebaţi pe mine, pentru că am o oarecare experienţă de rector, pot să vă spun că problema nu este prezenţa studenţilor în amfiteatre, săli de curs, laboratoare, problema este prezenţa studenţilor în căminele studenţeşti, acolo unde, cu toţii ştim, este mult mai greu de păstrat”. a precizat Sorin Cîmpeanu.
Sorin Cîmpeanu a precizat că semestrul al doilea va începe în una-două săptămâni, în cele mai multe universităţi.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News