Eveniment
Ovidiu Szabo, fost elev al Colegiului Militar din Alba Iulia, șef de promoție la Academia Forțelor Aeriene din Brașov
Sublocotenentul Ovidiu Szabo, absolvent al Promoției 2021 a Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, a absolvit Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din Brașov cu cele mai bune rezultate, fiind declarat șef de promoție al instituției, șef de promoție al Facultății de Management Aeronautic și șef de promoție pe arma Aviație, specialitatea Control trafic aerian.
Reușita fostului elev a fost detaliată de reprezentații Colegiului într-o postare în social media.
S-a pregătit timp de șapte ani
”Timp de șapte ani, Ovidiu s-a pregătit în instituțiile de învățământ militar pentru viitoarea carieră de ofițer, cu multă determinare, seriozitate, ambiţie şi dorinţa de dezvoltare și autodepăşire. S-a dovedit că tot ce a investit în pregătirea sa nu a fost în zadar, iar acum culege roadele muncii sale, o performanță academică extraordinară care îi deschide poarta pentru o lume plină de oportunități.
Conștient că puterea propriului exemplu îi poate inspira pe cei din jur, Ovidiu le transmite celor mici că dețin un potențial imens de care să profite pentru viitor și că orice ideal poate fi atins.
Cum l-a ajutat colegiul din Alba Iulia
„Cei trei ani de academie au reprezentat o adevărată provocare pentru mine și mi-au oferit, în același timp, oportunitatea de a mă dezvolta atât din punct de vedere profesional, cât si personal. În ciuda timpului trecut, nu am uitat locul unde au fost puse bazele formării mele, Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia.
Clădind peste baza creată în colegiul militar, consider că am reușit să ating succesul și voi continua să acced către acesta. Cea mai importantă lecție pe care am învățat-o este aceea că puterea cea mai mare pe care un om o poate deține se rezumă la cunoștințele acumulate, nimeni nu ți le va putea lua.
Cred cu tărie că omul care sunt astăzi se datorează formării și pregătirii de care am avut parte în Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”. Tuturor celor mai mici, țintiți cât mai sus! Cu muncă, răbdare și dedicare orice ideal poate fi atins!”, spune sublocotenentul Ovidiu Szabo.
În cadrul ceremoniei de absolvire a academiei și de acordare a primului grad de ofițer absolvenților promoției 2024 „Avram Iancu 200”, sublocotenent Ovidiu Szabo a fost decorat cu Emblema de Merit „Știința Militară” clasa a II-a și cu Emblema de Onoare a Forțelor Aeriene, citat de reprezentații Colegiului Militar din Alba Iulia.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News