Connect with us
Advertisement

Actualitate

Pensia medie lunară a crescut cu aproape 14% în 2023. Date oficiale de la INS

Publicat

Pensia medie lunară a crescut cu aproape 14% în 2023, comparativ cu anul precedent, până la valoarea de 2.113 lei – a anunțat Institutul Național de Statistică

Datele mai arată că numărul de pensionari a fost anul trecut de 4,98 de milioane, în scădere cu 24.000 de persoane față de 2022.

Raportul dintre numărul de pensionari de asigurări sociale de stat și cel al salariaților a fost de 8 pensionari la 10 salariați.

Pensia medie lunară a crescut dar, din cauza scumpirilor, pensionarii nu simt acest lucru.

Cele mai mici valori ale pensiei medii lunare de asigurări sociale de stat s-au înregistrat în județele Botoșani, Vrancea și Giurgiu – în jur de 1.600 lei, iar cele mai mari valori au fost în Hunedoara și București – aproximativ 2.600 lei.

Câte pensii speciale sunt în România

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu este de aproximativ 11.000, cei mai mulţi (5.458) fiind beneficiari ai Legii 303/2022 privind statutul procurorilor şi judecătorilor.

Datele au fost centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

În cazul beneficiarilor Legii 303/2002 s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, de 22.505 lei, din care 19.944 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 6.497 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement