Eveniment
Pensia minimă va crește prin decizie la Guvern. Orban a anunțat care va fi procentul de majorare
Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că decizia privind procentul de creştere a pensiilor va fi luată în această săptămână, precizând că şi pensia minimă va fi majorată cu un procent similar punctului de pensie.
Orban a afirmat, întrebat în legătură cu procentul de majorare a pensiilor, că decizia va fi luată “cu siguranţă în cursul acestei săptămâni” şi urmează să o facă publică.
“Am avut această discuţie ca să fie majorată şi pensia minimă cu procentul cu care se majorează punctul de pensie, această discuţie am avut-o şi pot să vă spun că şi pensia socială sau pensia minimă va creşte cu un procent similar pe care îl vom decide pentru creşterea punctului de pensie”, a spus premierul.
El a menţionat că sumele majorate vor fi cuprinse cu siguranţă în buget.
“Cu siguranţă vom finanţa, din moment ce am luat o astfel de decizie, am luat decizia astfel încât să putem să finanţăm orice cheltuială care este cuprinsă în buget”, a adăugat Orban.
În România, aproape un milion de persoane primesc pensia minimă, de 704 lei. El a menţionat că sumele majorate vor fi cuprinse cu siguranţă în buget.
“Cu siguranţă vom finanţa, din moment ce am luat o astfel de decizie, am luat decizia astfel încât să putem să finanţăm orice cheltuială care este cuprinsă în buget”, a adăugat Orban.
În România, aproape un milion de persoane primesc pensia minimă, de 704 lei. Potrivit legii, punctul de pensie ar trebui să crească cu 40%, dar Ludovic Orban a anunțat deja că nu sunt bani pentru această creștere. Surse guvernamentale spun că pensiile vor crește doar cu 14% de la 1 septembrie.
Potrivit unor surse guvernamentale, pensiile ar urma să fie majorate doar cu 14%. În momentul de față, punctul de pensie este de 1.265 de lei. În urma majorării cu 14%, va ajunge la 1.442 lei, dar ar fi putut să fie 1.771 de lei dacă pensiile ar fi fost majorate cu 40%.
sursă: Agerpres
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News