Eveniment
Ploi de stele în vara anului 2025: fenomene astronomice spectaculoase. Când pot fi observate

Ploi de stele în vara anului 2025. Unele dintre cele mai spectaculoase fenomene astronomice – curenții de meteori – vor putea fi observate în luna iulie.
A doua jumătate a lunii iulie este foarte bogată în meteori. În fiecare seară, se pot vedea între 15 şi 30 de meteori pe oră.
Ploi de stele în vara anului 2025. Alpha Capricornide
Curentul de meteori Alpha Capricornide este activ din 3 iulie până în 23 august. Va atinge un nivel maxim în noaptea de 29/30 iulie 2025. Acest maxim va fi cel mai bine observat din fiecare parte a ecuatorului.
Nu este foarte puternic şi rareori produce mai mult de cinci meteori pe oră, dar de remarcat este faptul că se produc bile de foc luminoase în perioada de activitate
Ploi de stele în vara anului 2025. Delta Aquaridele în luna iulie
Delta Aquaridele sunt asociate cu cometele Marsden și Kracht. Numele provine de la constelația Vărsătorului (Aquarius), unde se află radiantul său (punctul de pe cer de unde par să provină meteoriții).
Delta Aquaridele au un vârf de activitate în 31 iulie. Se pot vedea aproximativ 10-20 de meteori pe oră în condiții ideale de vizionare
Meteorii din ploaia Delta Aquaridele călătoresc cu o viteză de aproximativ 41 kilometri pe secundă.
Curentul de meteori Delta Sud Aquaridele este activ din 12 iulie până în 21 august şi poate fi observat cel mai bine din tropicele sudic.
Ploi de stele în vara anului 2025. Perseidele
Celebrul curent de meteori Perseide atinge vârful de activitate în noaptea de 12 spre 13 august.
Curentul de meteori are radiantul în constelaţia Perseu, de unde i se trage şi numele. Constelaţia Perseu (în latină Perseus) este o constelaţie din emisfera nordică traversată de Calea Lactee, potrivit www.timeanddate.com. Este bogată în stele, printre care şi steaua dublă Algol. Aceasta este prima stea variabilă descoperită, ea fiind observată şi de arabi.
Curentul de meteori al Perseidelor este cel mai cunoscut dintre toţi curenţii majori de peste an. A prezentat de-a lungul timpului o activitate regulată (fiind observat de cel puţin 2.000 de ani). Perioada sa de activitate îndelungată oferă condiţii ideale de observare pentru cei din emisfera nordică.
Este unul dintre cei mai dinamici curenţi meteori, datorită trecerii, în 1992, a cometei-părinte, Swift-Tuttle, la periheliu – punctul cel mai apropiat de Soare – ocazie cu care s-a produs o intensificare a activităţii. Frecvenţa meteorilor a fost de 400 pe oră în 1991 şi 1992, apoi a scăzut la circa 100 pe oră în 1999.
Primul observator care a determinat rata orară a curentului de meteori al Perseidelor a fost Eduard Heis, care, în 1839, a numărat 160 de meteori pe oră. Calculul orbitei Perseidelor a fost realizat între 1864-1866 de Giovanni Schiparelli (1835-1910). El a constatat o strânsă legătură a fenomenului cu orbita cometei Swift-Tuttle, care trece prin apropierea Soarelui o dată la 120 de ani.
AICI, mai multe detalii.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News