Eveniment
Posturi în administrație: Director executiv la Primăria Câmpeni, asistent medical la Abrud sau secretar la Avram Iancu
În această perioadă, sunt organizate mai multe concursuri pentru ocuparea unor posturi vacante în instituţii publice din judeţul Alba. Candidaţii interesaţi de aceste locuri de muncă trebuie să îndeplinească anumite condiţii, privind studii sau vechime în muncă sau alte cerinţe.
Posturi vacante şi condiţii de participare la concurs:
Director executiv- Primăria oraşului Câmpeni, judeţul Alba
Condiţii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în unul dintre următoarele domenii: asistenţă socială sau sociologie, psihologie sau ştiinţe ale educaţiei, drept, ştiinţe administrative, sănătate, economie sau management, finanţe, contabilitate. Pot participa la concursul organizat pentru ocuparea postului şi absolvenţi cu diplomă de licenţă ai învăţământului universitar de lungă durată în alte domenii decât cele prevăzute mai sus, cu condiţia să fi absolvit studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management, ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 7 ani.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
17 aprilie 2019: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
07 mai 2019, ora 10:00: proba scrisă;
data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Asistent medical – PL: Spitalul Orășenesc „Dr. Alexandru Borza”, Abrud, județul Alba
Condiţii: studii: diplomă de bacalaureat și diplomă de absolvire școală postliceală sau echivalentă (PL) în domeniu, certificat de absolvire curs dietetică;
candidații vor prezenta certificatul de membru al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Acest certificat va fi însoțit de adeverința tip emisă de către O.A.M.G.M.A.M.R.;
vechime – 1 an;
aviz psihologic.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
18 aprilie 2019, ora 10.00: proba scrisă;
22 aprilie 2019, ora 10.00: proba practică;
22 aprilie 2019, ora 12.00: proba interviu.
Dosarele de înscriere se depun la sediul instituției în termen de 10 zile de la publicarea anunțului.
Secretar administrativ- Primăria Avram Iancu, Judeţul Alba
Primăria Avram Iancu, Judeţul Alba organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcției contractuale de execuție temporar vacante de secretar administrativ, din cadrul Proiectului „Comunitatea Moţilor Harnici”, Programul Operaţional Capital Uman (POCU) 2014- 2020, Axa prioritară 4 – „Incluziunea socială şi combaterea sărăciei”, Obiectiv Specific 4.1. „Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială din comunităţile marginalizate”, POCU/138/4/1/114930.
Condiţii: studii medii sau postliceale, absolvite cu diplomă de bacalaureat; experiență <5 ani, timp, 8 ore/zi.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
22 aprilie 2019: termenul limită de depunere a dosarelor;
24 aprilie 2019, ora 10:00: proba scrisă;
24 aprilie 2019, ora 13:00: proba orală (interviu).
Muncitor I-M: Clubul Sportiv Şcolar Blaj, județul Alba
Clubul Sportiv Şcolar Blaj, județul Alba organizează concurs pentru ocuparea pe perioada nedeterminată a funcției contractuale, vacante de muncitor I-M.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
-nivelul studiilor: medii;
-vechime în muncă: minimum 10 ani.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
09 aprilie 2019 – data limită până la care candidații vor depune actele pentru dosarul de concurs;
17 aprilie 2019, ora 10.00 – proba scrisă;
19 aprilie 2019, ora 10.00 – proba interviu.
Administrator financiar S: Colegiul Economic „Dionisie Pop-Marţian” din Alba Iulia
Condiţii: studii superioare economice de lungă durată absolvite cn diplomă de licență sau echivalentă, în domeniul financiar contabil;
minimum 3 ani vechime în funcția de administrator financiar (contabil/contabil șef).
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
12 aprilie 2019, ora 11:00: termenul limită de depunere a dosarelor;
15 aprilie 2019, ora 09.30: proba scrisă;
17 aprilie 2019, ora 09.30: proba practică;
18 aprilie 2019, ora 09.30: proba interviu.
Inginer: Administrația Națională „Apele Române” – Administrația Bazinală de Apă Mureș – Sistemul de Gospodărire a Apelor Alba
Condiţii:
1. studii superioare: inginerie în specialitatea hidrotehnică, energetică, geologie, ecologie, ingineria mediului, sau altele conexe gospodării apelor,
2. domiciliul în Turda;
3. vechime muncă – nu se cere.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
04 aprilie 2019, ora 15:00: termenul limită de depunere a dosarelor;
16 aprilie 2019, ora 09.00: proba scrisă;
19 aprilie 2019, ora 09.00: proba interviu.
Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleşeriu”, Sebeş, Judeţul Alba organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuţie vacante, de îngrijitor.
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exercițiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţii:
nivelul studiilor – medii;
vechime în muncă – nu se solicită;
disponibilitate pentru program flexibil, inclusiv activități în weekend.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
11 aprilie 2019, ora 09:00: proba scrisă;
15 aprilie 2019, ora 09:00: proba interviu.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News